Firea: Angajații din învăţământ se vor putea testa gratuit, la cerere. Elevii cu simptome vor fi trimiși imediat la testare

Data publicării:
set pentru testarea pentru coronavirus
Foto: Inquam Photos / George Călin

Primăria București a pregătit teste pentru cei 17.000 de angajaţi din învăţământul bucureştean, cadre didactice şi personalul auxiliar, a declarat luni primarul general Gabriela Firea. Testarea se va efectua gratuit, la cerere şi ar trebui realizată în ultima săptămână de vacanţă, a adăugat ea.

"Primăria Capitalei, prin Administraţia Spitalelor, demarează cel mai amplu program de testare în mediul şcolar, unic până acum în ţară, care corespunde programelor similare din întreaga Europă, care au dat un succes foarte mare. Toate cadrele didactice din Bucureşti, dacă doresc, nimeni nu este obligat, se pot testa gratuit. (...)

Am pregătit teste pentru 17.000 de persoane, reprezentând personalul din unităţile de învăţământ, inclusiv personal auxiliar. Testare gratuită.

Pentru a fi valabil testul, acesta trebuie realizat practic în ultima săptămână de vacanţă.

Avem capacitate de testare de 5.000 de teste pe zi", a precizat Gabriela Firea, în debutul Comandamentului pentru redeschiderea şcolii, desfăşurat la sediul Primăriei Capitalei.

Primarul general a menţionat că Municipalitatea a pregătit o capacitate extinsă de testare, inclusiv pentru elevi, iar cei care prezintă simptome de infecţie respiratorie, precum febra sau starea generală proastă, vor fi testaţi.

"Am pregătit o capacitate extinsă de testare pentru cei 250.000 de elevi din Bucureşti - deci pentru toţi elevii - la cerere, nimeni nu este forţat, fiind o problemă personală, de sănătate. Nu este necesar ca înainte de şcoală să fie testaţi toţi cei 250.000 de elevi, dar în fiecare dimineaţă, la triajul care se efectuează, la intrare în grădiniţă, şcoală sau liceu - şi din 1 octombrie şi în facultate - dacă se observă mici semne de infecţie respiratorie (...) acele situaţii vor fi transmise imediat de către reprezentantul ASSMB la cabinetul de medicină şcolară şi imediat acel copil va fi trimis la testare", a spus primarul general.

Redacatre Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...