Fetița de 2 ani găsită decedată, cu vânătăi pe corp, nu a avut o moarte violentă. Mama a sunat la 112, după ce copila nu s-a mai trezit

Data publicării:
mana de copil
Fetița de 2 ani găsită decedată, cu vânătăi pe corp, nu a avut o moarte violentă, a arătat necropsia. Foto: Profimedia Images

Moartea fetiței de 2 ani din localitatea Plăieșii de Jos, județul Harghita, nu a fost violentă, iar leziunile de pe corp nu au legătură cu decesul, a anunțat duminică IPJ Harghita, în urma necropsiei. Copilul s-ar fi culcat, iar părinţii, îngrijoraţi de faptul că nu se mai trezeşte, au sunat la ambulanță, susțin anchetatorii. Echipajul ajuns la fața locului a constatat decesul. Mama le-a spus oamenilor legii că fata s-a născut cu probleme cardiace, dar care nu erau cunoscute de medicul de familie.

"În urma efectuării necropsiei, rezultatul a reliefat o moarte neviolentă, leziunile traumatice existente pe corpul victimei neavând legătură de cauzalitate cu decesul. În cauză a fost înregistrat un dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind continuate, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Miercurea-Ciuc, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul fetiţei", se precizează în informarea IPJ Harghita.

Potrivit sursei citate, cercetările au arătat că sâmbătă, în jurul orei 10,00, minora s-ar fi culcat, iar părinţii, îngrijoraţi de faptul că fetiţa nu se mai trezeşte, au contactat Serviciul de Ambulanţă Harghita - Punctul de lucru Plăieşii de Jos.

Echipajul sosit la faţa locului a constatat decesul fetei.

Şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Harghita, dr. Peter Szilard, a declarat, sâmbătă, pentru Agerpres, că, potrivit apelului primit, fetiţa ar fi fost inconştientă, dar aceasta a fost găsită decedată şi nu a putut fi resuscitată.

De asemenea, el a menţionat că fata avea vânătăi la nivelul coapsei şi feţei, iar mama a explicat că, în ultima vreme, a căzut de mai multe ori.

La rândul său, primarul comunei Plăieşii de Jos, Andras Zoltan, a precizat, pentru Agerpres, că fetiţa era deja moartă de 2-3 ore atunci când a ajuns echipajul de Ambulanţă, iar mama fetei a spus că aceasta s-a născut cu probleme cardiace, dar care nu erau cunoscute de medicul de familie.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...