Femeia care îi cerea lui Iordache să fie „bărbat de stat”, achitată pentru abuz în serviciu

Data publicării:
luiza cazanescu

Luiza Căzănescu, femeia care în iarna anului trecut îi cerea ministrului Justiţiei de la acel moment, Florin Iordache, să fie "bărbat de stat” şi să nu renunţe la modificarea legii penale, a scăpat de condamnarea de trei ani şi două luni de închisoare pe care o primise la judecata pe fond a unui dosar de abuz în serviciu. La apel, judecătorii au achitat-o, invocând că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Judecătorii de la Curtea de Aple Ploieşti s-au pronunţat defintivi în dosarul de abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu în care fusese trimisă în judecată Luiza Căzănescu, femeia care în iarna anului trecut îi cerea lui Florin Iordache, să fie "bărbatde stat” şi să nu renunţe la modificarea legii penale.

În acest dosar, Căzănescu şi ceilalţi inculpaţi deferiţi justiţiei alături de ea - un fost director, un fost director adjunct, un fost şef de serviciu, un fost inspector de asigurări din cadrul ARDAF - au foat achitaţi, după ce s-a constatat că "fapta nu este prevazută de legea penală”.

Iniţial, cei patru angajaţi ai firmei de asigurări fuseseră condamnaţi de judecătorii de la Tribunalul Dâmboviţa la pedepse cuprinse între trei ani şi un an şi patru luni de închisoare cu suspendare, iar Luiza Căzănescu primise o pedeapsă de doi ani de închisoare dar, întrucât avea deja o altă condmanare de doi ani şi şase luni cu suspendare, judecătorii dispuseseră condmanarea sa la trei ani şi dou[ luni cu executare.

În condiţiile achitării, Căzănescu rămâne cu pedeapsa de doi ani şi şase luni cu suspendare aplicată anterior de Curtea de Apel Bucureşti.

Totodată,  judecătorii Curţii de Apel Ploieşti care au soliţionat definitiv acest dosar au decis să lase nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă SC Generali Asigurare - Reasigurare SA, având ca obiect obligarea inculpaţilor la plata daunelor aduse fostei ARDAF, daune pe care DNA le-acalculat la peste 1,8 milioane de euro.

Iniţial, Tribunalul Dâmboviţa admisese în parte, acţiunea civilă formulată de SC Generali Asigurare - Reasigurare SA, obligând inculpaţii la plata sumei de 4.621.224, 28 lei reprezentând pierderile SC ARDAF SA în relaţia cu o frmă privată.

În iarna anului trecut, Luiza Căzănescu, în calitate de participant la o dezbatere organizată la Ministerul Justiţiei pe tema OUG 13, îi cerea lui Florin Iordache să fie "bărbat de stat”. "Vă rog, domnule ministru, să fiţi bărbat de stat, să promovaţi aceste ordonanţe de urgenţă, să vă gândiţi la populaţie, să vă gândiţi că oamenii de afaceri români au fost distruşi şi li s-au înscenat dosare. Eu am avut 18 dosare civile şi 46 penale şi mi s-au încenat numai mizerii”, susţinea Luiza Căzănescu.

Tot ea a atacat la Curtea de Apel Bucureşti OUG 14/2017, prin care a fost abrogată OUG 13 de modificare a codurilor penale, însă instanţa a respins în primă instanţă soliciarea de anulare a actului normativ.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei