Explicațiile Ministerului Apărării după ce o blindată Piranha „s-a dus la fund” în Dunăre în timpul exercițiilor NATO

Data publicării:
blindat se scufundă în apă în timp ce soldați privesc de pe mal
Foto: Captură Digi24

Ministerul Apărării face precizări, marți, după apariția clipului video cu o blindată de tip Piranha 3 a Armatei Române care s-a scufundat în Dunăre în timpul unor exerciții NATO din weekend. Conform oficialilor din domeniul apărării, incidentul a avut loc în data de 3 iunie și niciunul dintre militarii din vehicul nu a fost rănit, iar blindata a intrat în „lucrări de întreținere”.

MApN raportează că militarii care se aflau în vehicul în momentul incidentului nu au suferit răni și au fost extrași din blindată după „aplicarea procedurilor standard de salvare și evacuare”. Toți „au ajuns la mal în siguranță”, au mai precizat oficialii.

„Evenimentul la care se face referire a avut loc sâmbătă, 3 iunie, în jurul orei 9, în raionul de instruire din zona Bordușani, jud. Ialomița, pe timpul unei secvențe de antrenament care a presupus traversarea Brațului Borcea cu mijloace blindate amfibii. În cadrul acestor activități a fost înregistrat un eveniment soldat cu scufundarea și recuperarea ulterioară a unui transportor blindat.

Niciun membru al echipajului nu a fost rănit în urma acestui eveniment.

În timpul executării manevrelor de traversare a cursului de apă, echipajul unui transportor blindat de tip Piranha 3C, din înzestrarea Brigăzii Multinaționale Sud-Est, a raportat infiltrarea apei în interiorul mașinii de luptă. În urma aplicării în regim de urgență a procedurilor standard de salvare și evacuare a personalului, toți membrii echipajului au fost aduși la mal în siguranță”, a informat MApN.

Conform informațiilor oferite de oficiali, blindata s-a scufundat la 15 metri distanță de mal și a ajuns la o adâncime de circa opt metri. Într-un final, vehiculul a fost recuperat din apele Dunării și a intrat în „lucrări de întreținere”. 

„Transportorul s-a scufundat la o distanță de aproximativ 15 m față de mal, la o adâncime de aproximativ 8 m.

Ulterior, în data de 4 iunie, mașina de luptă a fost recuperată cu ajutorul unor echipamente de intervenție și evacuare de mare capacitate din dotarea structurilor de sprijin logistic și evacuată către o bază de reparații a Statului Major al Forțelor Terestre.

La această dată, sunt în desfășurare procedurile de evaluare a stării tehnice a transportorului, care a intrat deja în lucrări de întreținere, în vederea repunerii în stare de operativitate.

La nivelul Statului Major al Forțelor Terestre a fost constituită o comisie administrativă pentru cercetarea împrejurărilor producerii acestui eveniment de instruire.

De asemenea, în urma formulării concluziilor comisiei de cercetare, vor fi analizate, pe baza datelor colectate, nevoile de ajustare a procedurilor de operare în situații similare, pentru limitarea pe viitor, la maximum posibil, a riscurilor presupuse de executarea în situații reale a procedurilor de forțare a cursurilor de apă”, mai transmite Ministerul Apărării.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Alegerile în România, când țara era „roșie sângerie”: metodele prin care șefii statului erau numiți, nu aleși...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”