Exerciţiu în Marea Neagră cu aproape 3.000 de militari din opt ţări

Data actualizării: Data publicării:
nave nato in marea neagra - nato.int
Foto: NATO

Aproape 3.000 de militari din opt ţări, printre care şi România, vor participa, la începutul lunii februarie, la un exerciţiu multinaţional într-un raion estic din Bazinul Mării Negre, în cadrul căruia vor fi puse în aplicare proceduri standard NATO, coordonarea secvenţelor exerciţiului urmând să fie realizată de Comandamentul Flotei, iar fregata ”Regele Ferdinand” va asigura conducerea grupării navale, transmite News.ro.

nave nato in marea neagra - nato.int
Foto: NATO

Potrivit unui comunicat al Forţelor Navale, 2.800 de militari din Bulgaria, Canada, Grecia, România, Spania, SUA, Turcia şi Ucraina vor participa, la începutul lunii februarie, la Exerciţiul multinaţional ”Sea Shield 17”, în cadrul căruia vor pune în aplicare proceduri standard NATO de luptă împotriva ameninţărilor aeriene, submarine şi de suprafaţă, într-un raion estic din Bazinul Mării Negre, de aproximativ 80.000 de kilometri pătraţi, de cinci ori suprafaţa Dobrogei.

Coordonarea secvenţelor exerciţiului va fi realizată de către Comandamentul Flotei, iar Fregata ”Regele Ferdinand” va asigura, pe mare, conducerea grupării navale din care vor face parte un distrugător, patru fregate, un submarin, şase aparate de zbor ale partenerilor străini, precum şi 11 nave şi patru aparate de zbor ale României.

“Organizarea şi conducerea Exerciţiului multinaţional «Sea Shield 17» demonstrează faptul că sistemul de pregătire profesională al Forţelor Navale Române corespunde standardelor de performanţă ale NATO, iar marinarii militari români sunt gata în orice moment să-şi îndeplinească misiunile constituţionale”, se arată în comunicat.

La acest exerciţiu vor participa gruparea navală NATO SNMG-2, alcătuită din fregata spaniolă ESPS ”Hua de Borbon” şi fregata canadiană HMCS ”St. John’s”, Forţele Navale ale SUA din Europa (NAVEUR) cu distrugătorul USS ”Porter” şi o aeronavă de cercetare, Forţele Navale ale Turciei cu un submarin, o aeronavă P-235 şi fregata TCG ”Fatih”, Forţele Navale ale Bulgariei cu fregata BGS ”Smeli”, Ucraina şi Grecia cu ofiţeri de stat major.

Forţele Navale Române vor fi prezent cu fregatele ”Regele Ferdinand” şi ”Mărăşeşti”, corvetele ”Horia Macellariu” şi ”Eustaţiu Sebastian”, navele purtătoare de rachete ”Lăstunul” şi ”Zborul”, dragoarele maritime ”Lupu Dinescu” şi ”Dimitrie Nicolescu”, două dispozitive mobile de lansare rachete sol-navă şi un detaşament de forţe pentru operaţii speciale. De asemenea, Forţele Aeriene Române vor participa cu două avioane MIG 21 Lancer şi un elicopter pentru evacuare medicală.

Escala navelor străine în Portul Constanţa este planificată în perioada 3 - 5 februarie.

În acest an, marinarii militari români vor participa la peste 50 de exerciţii pe teritoriul naţional şi în afara acestuia. Dintre acestea, şase exerciţii multinaţionale sunt planificate şi conduse de Forţele Navale Române, iar 35 sunt exerciţii multinaţionale, organizate de alte structuri militare din România şi de către partenerii din Alianţa Nord-Atlantică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...