EXCLUSIV. Cum a fost păzit în România președintele israelian. Ce nu s-a văzut în cele două zile ale vizitei lui Reuven Rivlin

Data actualizării: Data publicării:
ofiteri sri
Cum a fost păzit în România președintele israelian. FOTO: Digi24

Au fost măsuri excepționale de securitate pe timpul vizitei de stat a președintelui israelian la București. Reuven Rivlin a venit în România la nici trei săptămâni de la aplanarea conflictului sângeros dintre Israel și grupările din Fâșia Gaza. Misiunea a fost cu atât mai delicată pentru sutele de forțe implicate în pregătirea vizitei în cel mai mic detaliu. Oficialul s-a întâlnit la București cu președintele Klaus Iohannis și cu premierul, iar în ultima zi s-a aflat la Brașov, într-o zonă greu accesibilă și fără semnal. A fost misiunea cu cel mai înalt grad de risc de după Sumitul de la Sibiu din 2019 când orașul a fost vizitat de cei mai importanți lideri europeni.

Digi24 vă arată într-un reportaj exclusiv ce nu s-a văzut pe timpul celor două zile când Capitala a fost unul dintre cele mai bine păzite orașe din Europa.

Pregătirile pentru sosirea președintelui israelian în România au început cu mult timp înainte ca oficialul să sosească în țara noastră în data de 8 iunie. Cu 24 de ore înainte ca el să ajungă pe aeroportul din Otopeni, traseul a fost inspectat iar în cele mai importante puncte au fost plasați polițiști și jandarmi.

Președintele Israelului, Reuven Rivlin, a fost escortat de la aeroport într-o mașină a Serviciului de Protecție și Pază: o limuzină blindată configurată special pentru astfel de misiuni capabilă să iasă din orice situație limită. În cazul celei mai mici suspiciuni, șeful dispozitivului de securitate putea lua decizia de a schimba traseul inițial cu unul mai sigur.

Prima oprire: Palatul Cotroceni.

"Este aproape imposibil să ajungi la oficialul israelian: este păzit non-stop de ofițeri înarmați care nu au voie să îl scape din ochi. Gărzii personale pe timpul vizitei la București s-au alăturat și ofițeri români de la SPP. Foarte aproape de președinte stau și forțe mai puțin vizibile pregătite să intervină în orice moment, antrenate inclusiv pentru intervenții contrateroriste.

Locurile în care președintele din Israel a ajuns au fost atent cercetate, precum parcul Carol, acolo unde demnitarul a depus coroane la monumentul ostașului necunoscut.

În mod normal aici erau sute de mașini, dar parcarea de la intrarea în Parcul Carol a fost golită cu multe ore înainte să sosească coloana oficială pentru a elimina din riscurile care ar putea pune în pericol viața oficialului israelian. În plus, toate blocurile din zonă au fost și ele controlate. Serviciul de Protecție și Pază a adus inclusiv câini special antrenați pentru a depista dispozitive explozive: cu ajutorul lor parcul a putut fi verificat într-un timp mult mai scurt. Nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării: ofițerii SPP împreună cu polițiștii și militarii MApN au verificat inclusiv muzeul situat la intrarea în parc. Cu o oră înainte ca președintele Iraelului să ajungă aici lunetiștii s-au pus în dispozitiv. Supraveghează de acolo zona de la înălțime. Și sunt pregătiți să tragă în cazul în care cineva ar amenința viața oficialului israelian. Ei au fost în mai multe puncte pe unde a trecut coloana oficială inclusiv în zona Arcului de Triumf.", potrivit relatărilor reporterului Digi24 care a descris atsmofera din acele momente.

Șeful statului Israel a avut în program și o vizită la monumentul Holocaustului, situat în centrul Capitalei, ceea ce a făcut misiunea mai dificilă. Jandarmii aflați în apropiere nu au făcut niciun compromis atunci când un curier cu un rucsac în spate care livra mâncare pe bicicletă voia cu orice preț să treacă prin zona securizată. L-au rugat să aleagă o rută ocolitoare.

Pentru aproape o oră perimetrul din jurul monumentului Holocaustului a devenit cel mai sigur loc din București.

Reporterul Digi24 a relatat de pe terasa-acoperiș unde erau lunetiștii că "zona este extrem de aglomerată, cu foarte multe geamuri de unde pot apărea amenințări":

"Această echipă de lunetiști trebuie să fie atentă nu doar la ce se întâmplă în față ci și la ce se întâmplă în blocul din lateral. Sunt două echipe de lunetiști pe această terasă-acoperiș poziționate la poli opuși pentru a fi siguri că toată zona este supravegheată. Silențioști, lunetiștii pot trage până la o distanță de 800 de metri. În plus, aflați la înălțime, ei transmit informații utile celor de la sol".

Totodată, foarte aproape de locul în care erau oficialii români și președintele Israelului se afla mașina Brigăzii Antiteroriste a Serviciului Român de Informații, iar ofițerii din dubă erau pregătiți să intervină și să gestioneze orice amenințare teroristă.

În ultima zi a vizitei de stat, șeful republicii Israel a vizitat memorialul dedicat militarilor israelieni care au murit într-un accident aviatic în munții Bucegi.

Oficialul a ajuns în vârf de munte cu o mașină de teren. O zonă împădurită și greu accesibilă care i-a provocat mai ales pe specialiștii STS care au pregătit infrastructura ca serviciul 112 să poată fi activ în cazul celui mai rău scenariu. Președintele Israelului a părăsit România în seara zilei de 10 iunie.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”