Ziua Națională a României. Pe 28 noiembrie 1918 bucovinenii sărbătoreau reîntregirea pământului strămoșesc

Data publicării:
bucovina1918

Buchenland, în limba germană. În româneşte, Ţara Fagilor, Bucovina de nord. În anul 1774, Imperiul Otoman a vândut Austriei ţinutul lui Ştefan cel Mare, pământ care făcea parte din Principatul Moldovei. În 1918, dupa 144 de ani sub stapinirea Imperiului Habsburgic, bucovinenii pot sa-si decida singuri soarta. Prilejul era unic în istorie.

"Primul Război mondial a arătat tăria contradicţiilor, a scos la iveală toate aceste elemente divergente care pe fondul pierderii războiului de catre alianta din care Austro-ungaria face parte au dus în cele din urmă la dezmembrarea statului dualist şi la apariţia statelor naţionale. " spune istoricul Alin Ciupală.

Încă de când a izbucnit primul război mondial, marea dorinţă a bucovinenilor era să revină în patria mamă.

"Atât și-au dorit bucovinenii unirea, pentru că s-au dus sute, au trecut clandestin granița ca să participe la război, în cadrul armatei române." spune scriitorul Dumitru Covalciuc

Dar vechiul pământ românesc era dorit deopotrivă de austrieci, de ucraineni şi de ruşi. Imperiul Habsburgic pregătea anexarea Bucovinei la Galiţia, iar ucrainenii intenţionau să-şi înfiinţeze propriul stat. In ziua de 27 octombrie 1918, Adunarea Naţională a românilor a decis la Cernăuţi unirea Bucovinei cu România. Reacția ucranienilor a fost să ocupe nordul tinutului.

"Românii din Bucovina, spre deosebire de ucraineni, nu aveau forţă militară. Faţă de Transilvania, noi n-am avut aici o gardă civilă." spune istoricul Mihai Ceaușu. Aşa că au cerut sprijinul armatei române, a cărei intervenţie a fost salvatoare. "A forţat retragerea ucrainenilor, fără să ajungă odată la o ciocnire militară. A permis Consiliului National Roman si comitetului care era condus de catre Iancu Flondor să preia puterea politică." completeaza Ceaușu.

În ziua de 28 noiembrie 1918, în Palatul mitropolitan din Cernăuţi, Congresul General al Bucovinei a votat în unanimitate Unirea cu vechiul Regat. Astăzi impozanta clădire în stil mauro bizantin ridicată de arhitectul ceh Josef Hlavka adăposteşte Universitatea Ucraineană. Orice urma de identitate românească a fost inlaturata. Insa acum 95 de ani in fatza palatului mitropolitan romanii traiau un moment de triumf total.

Mii de români s-au adunat la 28 noiembrie în curtea Palatului Mitropolitan din Cernăuţi. Reprezentanţii Congresului le-au dat vestea Unirii din balconul ce dă înspre Sala Sinodală.

Bucuria bucovinenilor a durat însă numai 22 de ani. In iunie 1940, România a pierdut nordul Bucovinei. Sute de mii de bucovineni au ajuns din nou sub ocupație, de data asta cea sovietica. In anul 1997, soarta Bucovinei a fost din nou pecetluita.

"Cu câțiva ani în urmă unul din președinții României a venit împreună cu președintele Ucrainei, Kucima, să semneze un document că nu are pretenții teritoriale la Ucraina si l-a semnat în aceeași sala sinodala unde s-a semnat unirea in 18. Deci a fost data o palmă istoriei noastre prin insuși un demnitar de la București." spune scriitorul Dumitru Covalciuc

Multi dintre tinerii din Cernăuți știu însă cine sunt și din ce neam se trag.

Victor Avdochimov, student, Cernăuți: "Eu m-am simțit de la naștere român pentru că în primul rând am vorbit limba mea maternă și am comunicat și am gândit mereu românește și cred că asta și mă face să mă simt român. Adică nu a trebuit să-mi spună bunica sau mama sa-mi spună, vezi tu ești român."

Cernăuţi, scris în limba rusă. Numele lui Ciprian Porumbescu inscripţionat cu chirilice. Românii din Cernăuţi ramân însă români. Chiar dacă nu-i mai vrea nimeni.

Dumitru Covalciuc, scriitor, Cernăuți: "Noi am fost părăsiți, abandonați cu totul, iar când te mai duci o dată în țara ta, în patria istorică și te arată unul, rusul ăsta a venit! Dar poate rusul asta a venit să pună mâna, să pună pieptul pentru țară! Nu interesează pe nimeni! Noi, pur și simplu noi, în gând, la un moment, ne-am luat rămas bun de la patria noastră istorică."

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri