Zece elevi au ajuns la spital după petrecerea de absolvire a liceului

Data publicării:
ambulanta
Cel puțin 20 de persoane care au participat la două nunţi, una în comuna Ocoliş, cealaltă în Alba Iulia, au ajuns la spitale, sâmbătă, acuzând simptome specifice toxiinfecţiei alimentare. Foto: DSU

Un număr de zece elevi din municipiul Vatra Dornei au ajuns la spital, după petrecerea de absolvire a liceului, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Gabriela Budeanu.

Sursa citată a precizat că DSP Suceava a fost informată, luni, de Spitalul Municipal Vatra Dornei despre prezentarea la Compartimentul Primiri Urgenţe (CPU) a unui număr de zece elevi de la un colegiu din Vatra Dornei, care acuzau simptomatologie digestivă.

Cei zece elevi au declarat că au participat la petrecerea de absolvire a liceului în seara zilei de 26 mai, la o unitate turistică din zonă.

Toţi elevii au fost consultaţi la CPU şi li s-a administrat tratament simptomatic, iar doi dintre ei au rămas internaţi în Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Vatra Dornei, potrivit Agerpres.

O echipă a DSP Suceava s-a deplasat marţi, 30 mai, la Vatra Dornei pentru a efectua ancheta epidemiologică.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...