Actualizare 13.00. Meteorologii au emis o informare de răcire accentuată a vremii, valabilă de sâmbătă dimineaţă până duminică la prânz.
În acest interval vântul va bate cu putere, va ploua şi temperaturile vor scădea considerabil.
În intervalul menţionat vântul se va intensifica în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, precum şi la munte, unde local, la rafală se vor depăşi 60 - 65 km/h. Vântul va avea intensificări şi în celelalte regiuni, însă la cote mai reduse. Va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În sud cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp. Valorile termice vor scădea accentuat, mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului.
Norii vor fi mai mulţi în nord, centru şi est, iar ploi slabe vor cădea în special în Moldova. Vântul se va menţine alert în regiunile estice.
La noapte ploile se vor înmulţi şi până mâine vor cuprinde aproape toată ţara, iar izolat, se vor strânge peste 20 l de apă /mp. În plus, temperaturile scad chiar şi cu 10 grade în regiunile sudice, unde si vântul va depăşi 55 km/h.
Duminică va continua să plouă, mai ales în sud şi în vest, iar maximele nu mai depăşesc 15 grade. În schimb, de luni vremea se încălzeşte şi doar izolat mai pot apărea câţiva stropi de ploaie. Bruma va fi prezentă în nopţile următoare, mai ales în depresiuni şi în nordul Moldovei.
Vremea în Bucureşti
Şi în Capitală vremea va fi foarte plăcută astăzi, cu 23 de grade Celsius la amiază. Spre seară însă, vântul va prinde putere. Presiunea atmosferică se menţine scăzută în prima parte a zilei, apoi va începe să crească uşor.
Schimbările vremii vor fi resimţite şi în Bucureşti! Weekendul aduce ploi, vânt puternic şi vreme răcoroasă, iar temperatura duminica va fi in jur de 8 grade la amiază.
Luni reapare soarele, iar maximele crescdin nou cu aproape 10 grade.