Un tânăr de 23 de ani și-a înjunghiat cu un cuțit, sâmbătă seara, fratele mai mare, în localitatea Irești din județul Vrancea. Victima este în stare gravă, iar la ora transmiterii știrii echipajele medicale îi fac manevre de resuscitare, relatează Mediafax.
Potrivit IPJ Vrancea, incidentul a avut loc în locuința comună a celor doi frați din localitatea Irești, comuna Vidra, și a fost anunțat printr-un apel la 112.
Polițiștii spun că cei doi s-au certat după ce ar fi consumat alcool, iar fratele mai mic, de 23 de ani, l-a înjunghiat în spate pe cel mare, în vârstă de 35 de ani.
Victima este în stare gravă, iar la ora transmiterii știrii medicii îi fac manevre de resuscitare.
Potrivit IPJ Vrancea, suspectul este în custodia polițiștilor.
Editare web: Luana Păvălucă