VIDEO. Un șofer a rămas blocat cu mașina pe calea ferată, între bariere
Data publicării:
Inconștiență la câțiva pași de Capitală. Un șofer nerăbdător a rămas blocat pe calea ferată din zona Petricani, după ce a crezut că poate forța trecerea.
Bărbatul a rămas captiv între cele două bariere. Pe filmarea trimisă de un telespectator Digi24 se vede că nu este singurul care ignoră pericolul - un bărbat pe trotinetă își face loc pe lângă barieră, în timp ce trenul se apropia cu viteză foarte mare.
Șoferul blocat a reușit, în cele din urmă, să dea cu spatele suficient cât să poată trece garnitura, fără să îl agațe.
Autoritățile avertizează că un astfel de moment de inconștiență poate fi fatal, iar cei care nu respectă regulile rămân pe loc fără permisul de conducere pentru trei luni și se aleg cu o amendă de aproape trei mii de lei.