VIDEO Un bărbat baricadat în casă a atacat cu maceta mascații care au intrat peste el
Data publicării:
Un bărbat din Sectorul 4 a atacat cu o macetă mascații care veniseră la el acasă, chemați de mama acestuia. Unuia dintre agenți chiar a reușit să îi distrugă scutul de protecție.
Femeia a sunat la 112, speriată că fiul ei s-a baricadat în casă și este agresiv.
Pentru că nu a deschis ușa, mascații au intrat în forță peste el. În acel moment, bărbatul a crăpat cu o macetă un scut de protecție, iar forțele de ordine au fost nevoite să folosească, pentru avertisment, pistoalele cu aer comprimat.
După ce l-au imobilizat, bărbatul a fost dus la spital pentru că existau suspiciuni că a înghițit mai multe pastile.