Totul a început la un control de rutină. Agenţii au vrut să îl amendeze pentru că nu avea cele două triunghiuri reflectorizante obligatorii.
Bărbatul a devenit recalcitrant, iar oamenii legii au vrut să îl încătuşeze. Acesta a opus rezistenţă. Pe înregistrarea făcută de soţia şoferului, se aude şi se vede cum acesta refuză să colaboreze cu poliţia.
Ulterior, şoferul a depus o plângere faţă de comportamentul agenţilor de la rutieră. Cererea lui a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. Însă tot aici a ajuns şi procesul-verbal făcut de poliţişti la faţa locului, care spun însă că nu a fost vorba de agresiune.
Acum, procurorii urmează să stabilească ce s-a întâmplat.
„În cadrul IPJ Suceava se fac verificări în legătură cu modul de intervenţie la eveniment. Întregul material de verificare a fost înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, pentru a analiza şi dispune cu privire la situaţia reclamată. Ancheta din cadrul IPJ se limitează la verificarea modului în care procedurile interne au fost respectate la momentul respectiv”, a declarat Corina Dumitraș, purtător de cuvânt la IPJ Suceava.
„Noi avem voie să folosim forţa în condiţiile legii, în anumite intervenţii folosim forţa, la încătuşare, la imobilizare, sigur că este acţiune cu forţa, este logic. Dacă omul se supunea celor solicitate de poliţie nu eram în situaţia asta ridicolă să se folosească forţa pentru a fi încătuşat să fie stabilită identitatea. Politiştii au acţionat foarte bine, le acord nota 10, eu cred că Parchetul o să claseze lucrarea”, a declarat pentru Digi24 Dumitru Coarnă, lider de sindicat.