O femeie în vârstă de 84 de ani, din judeţul Cluj, este cercetată penal pentru furt, după ce a fost filmată în timp ce fură un telefon mobil lăsat pe tejgheaua unui magazin alimentar din municipiul Cluj-Napoca.
Vedeți video AICI.
„La data de 17 august a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiul Cluj-Napoca au fost sesizaţi de către o femeie de 32 de ani judeţul Sălaj, despre faptul că, la aceeaşi dată, în timp ce se afla în incinta unui magazin alimentar situat pe strada Horea din municipiul Cluj-Napoca, o persoană i-ar fi sustras telefonul mobil. Poliţiştii au identificat şi depistat în scurt timp persoana bănuită de comiterea faptei, fiind vorba despre o femeie, de 84 de ani, din municipiul Cluj-Napoca”, informează, sâmbătă seară, Poliţia judeţeană Cluj, potrivit News.ro.
În imaginile postate de presa locală se vede cum femeia vede un telefon pe tejgheaua magazinului şi îl ia.
Conform poliţiştilor, telefonul furat a fost recuperat şi restituit posesoarei.
„În continuare poliţiştii desfăşoară cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale ce se impun. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt”, menţionează reprezentanţii Poliţiei.
Editor : Liviu Cojan