Treizeci de structuri militare din ţară, printre care şi Scorpionii Roşii şi Negri din Craiova, au primit emblema de onoare a Armatei Romaniei cu insemn de razboi. Soldaţii căzuţi la datorie au fost comemoraţi, iar ministrul Mircea Duşa le-a mulţumit militarilor pentru serviciul oferit.
„Ce poate fi mai frumos ca după 6 luni de zile de dislocare într-un teatru de operaţii plin de pericole să te regăseşti acasă cu cei dragi la încheierea misiunii în Afganistan?”, a spus Ministrul Apărării, Mircea Dușa.
Centrul oraşului a fost survolat de 3 avioane militare care au transportat militarii din Afghanistan.
Cele mai mari emoţii în cadrul ceremoniei le-au avut chiar militarii.
MInistrul Apărării şi autorităţile locale au vizitat expoziţia de tehnică miliatară pregătită de Brigăzile din Craiova.
„Sunt 23 de militari care și-au pierdut viața. Sunt aproape 140 de militari care sunt tot aici cu noi, sunt răniții noștri în teatrele de operații care au suferit. Nu poți să nu te emoționezi în asemenea momente”, a declarat ministrul Mircea Dușa.
Timp de 8 ani, militarii români au executat în Afghanistan mii de misiuni de patrulare, securizare a bazelor, dar şi acţiuni umanitare.