VIDEO. Incendiu devastator în Delta Dunării

Data publicării:
delta

Flăcările au izbucnit sâmbătă seară, într-o zonă aflată la câţiva kilometri de satul Vadu.

„Am sunat la 112 şi nu s-a făcut nimic. Acuma este prea târziu. Rezervaţia naturală este praf. Am sunat la 112, nu numai eu, tot grupul, aseară la ora 8.00”, a povestit un turist.

Reprezentanţii ISU Dobrogea susţin că au intervenit cu două autospeciale şi după ce pompierii s-au luptat cu focul mai bine de cinci ore, incendiul a fost stins.

S-a intervenit pentru lichidarea unui incendiu care a cuprins circa zece hectare, iar echipajele de intervenţie au stabilit ca şi cauză de producere a incendiului o acţiune intenţionată”, a declarat Paula Anghel, purtător de cuvânt al ISU Dobrogea.

După câteva ore, pompierii au fost chemaţi înapoi, pentru că focul s-a reaprins.

„Se intervine cu 5 echipaje cu apă şi spumă, cu alţi 15 pompieri care au fost aduşi, cu utilaje şi cu autospeciala a serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă”, a spus Paula Anghel

Vântul puternic a dus flăcările până la cherhanaua aflată la câţiva metri de plajă, care a ars aproape complet. Cel de-al doilea incendiu a fost stins după opt ore. ISU Dobrogea urmează să stabilească exact cum a izbucnit focul şi cine este vinovat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri