VIDEO | Fetița de 11 ani a fost găsită moartă după 3 zile, iar șeful Poliției Dâmbovița mulțumește... ca la Oscar
Data actualizării: Data publicării:
Poliția și Parchetul Dâmbovița și-au început conferința din această seară privind cazul fetiței dispărute vineri seară și găsite azi fără viață cu mulțumiri... ca la Oscar, ca și cum ar fi salvat copilul și ar fi avut de ce să se felicite.
Șeful IPJ Dâmboviţa, comisar-șef Sorin Păun: „Vreau să dau citire celor care m-au sprijinit. Ne pare extrem de rău că ne confruntăm cu situația tragică. Transmitem condoleanțe familiei. Încep prin a mulțumi tuturor celor care au fost alături de noi în această misiune, respectiv tuturor cetățenilor, presei, conducerii Inspectoratului General al Poliției Române, care ne-a sprijinit cu tot ceea ce am solicitat, Direcției de Investigații Criminale din cadrul IGPR, structurilor de comandă ale Criminalității Organizate, Inspectoratului General de Jandarmi, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Institutului Național de Criminalistică, voluntarilor din organizațiile neguvernamentale 4x4 și Asociației Câinilor Comunitari... Utilitari, scuze, Inspectoratului General al Aviației din Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și nu în ultimul rând primăriei comunei Gura Șuții pentru mobilizarea exemplară de care a dat dovadă.
Am terminat de citit ce aveam de citit...”.
Urmăriți mulțumirile în materialul video de mai jos
Conferința de presă a continuat cu declarațiile procurorului de caz Mihai Dincă. Acesta nu a spus presei mai nimic, fiind evaziv în mai multe rânduri. Întreaga conferință de presă poate fi urmărită AICI.