VIDEO. Explozie, urmată de un incendiu puternic la Combinatul chimic Azomureș. Populația a fost informată prin mesaj RO-Alert

Data actualizării: Data publicării:
explozie la combinatul azomures
Explozie urmată de incendiu, în noaptea de 6 spre 7 iulie 2021, la Combinatul chimic Azomureș, la o secție de amoniac Foto: Monai Peter Levente

O explozie urmată de incendiu s-a produs în noaptea de marţi spre miercuri la staţia de amoniac 3 din cadrul Combinatului Chimic Azomureş. Un bărbat de aproximativ 50 de ani a suferit o fractură de membru superior, potrivit Agerpres. În urma evenimentului a fost transmis un mesaj RO-ALERT de informare a populaţiei din zona limitrofă a combinatului, însă autoritățile și operatorul economic dau asigurări că oamenii nu sunt în pericol. Incendiul a fost lichidat după câteva ore.

ACTUALZARE. Incendiul izbucnit la coloana de sinteză de la instalaţia de amoniac a Combinatului Chimic Azomureş a fost lichidat miercuri dimineața, urmând ca o echipă experţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, condusă de adjunctul inspectorului general, să se deplaseze la Târgu Mureş, anunţă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, citat de Agerpres.

Coloana de sinteză de la instalaţia de amoniac unde a izbucnit incendiul a fost depresurizată, incendiul a fost lichidat, iar în aceste momente, preventiv, zona este supravegheată în continuare de echipajele de intervenţie. De asemenea, până la acest moment, nu au fost depistate substanţe periculoase în atmosferă, potrivit DSU.


Mai mulți telespectatori au trimis Digi24 imagini cu momentul exploziei. Mai întâi a fost o lumină foarte mare, pusă în evidență și de întuneric, apoi în câteva secunde s-a înălțat spre cer o coloană albă, ca o ciupercă, iar focul a continuat să ardă. Explozia a fost vizibilă de la mare depărtare:

Explozia s-a produs în jurul orei 01:00. Potrivit ISU Mureş, incendiul a fost localizat, fără pericol de extindere, şi s-a intervenit pentru lichidare.

La fața locului au intervenit imediat pompierii militari de la ISU Mureş şi Serviciul Privat Pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul operatorului economic.

Nu există pericol pentru populație

ISU Mureş precizează că nu există niciun pericol pentru populaţie sau personalul operatorului, dar a fost activată grupa operativă pentru gestionarea evenimentului.

Operatorii instalatiei au aplicat procedurile specifice, au izolat din punct de vedere tehnic zona afectată și au oprit in siguranta instalatia Amoniac 3.

„Nu se înregistrează emisii de amoniac la nivelul platformei sau în afara ei. (...) Nu există pericol pentru comunitate”, susțin și reprezentanții Azomureș.

În plus, vântul bate dintr-o direcție care îndepărtează pericolul ca norul cu eventuale noxe degajat în urma exploziei să se îndrepte către municipiul Târgu Mureș.

Cauza exploziei de la Azomureș

Cauza evenimentului a fost identificată chiar de operatorii instalației.  Potrivit reprezentanţilor combinatului, este vorba de fisurarea unei conducte prin care se transporta gaz de sinteză la presiune foarte mare. Incendiul a avut loc în timpul manevrelor de pornire a uneia dintre instalaţiile de producere a amoniacului de pe platformă.

„Situaţia este acum sub control, este monitorizată de autorităţi, instalaţia unde a avut loc incendiul fiind oprită complet”, dă asigurări Azomureș. 

Persoana rănită a fost externată din Serviciul de Urgență, mai precizează compania.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Azomureș este cel mai mare producător de îngrășăminte chimice din România și este deținut de o companie elvețiană. 

Purtătorul de cuvânt al companiei, Ovidiu Maier, a declarat la Digi24 că stația Amoniac 3, unde s-a produs explozia tocmai trecuse prin revizia tehnică, iar procedura de repornire se face în 3-4 zile. Astfel de revizii au loc o dată la doi ani. 

Explozia de la Azomureș intervine la câteva zile de la un alt accident produs pe platforma Rafinăriei Petromidia Năvodari. Un tânăr de 32 de ani a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, dintre care două au suferit arsuri pe o suprafață destul de extinsă a corpului și au fost transferate pentru tratament în străinătate.

La o zi după acest eveniment, un alt incendiu s-a produs la o fabrică pentru materiale de construcții din Constanța, însă, din fericire, nu au fost victime. Și într-un caz, și în celălalt, populația a fost avertizată prin RO-Alert și sfătuită să evite zona și să stea cu geamurile închise. Noxele degajate în timpul acestor incendii au fost răspândite însă de vânt spre mare.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri