Fericita mamă, ursoaica Yuan Yuan, a avut până acum trei tentative nereuşite de a aduce pe lume un pui. Ea a rămas însărcinată prin înseminare artificială.
„Seara trecută, la ora 20.05, când puiul s-a născut, toţi colegii au fost bucuroşi. Următoarea noastră provocare este mai îndrăzneaţă: să ne asigurăm că puiul este sub îngrijire intensivă, în mod special în prima săptămână după naştere. Vom fi la datorie 24 de ore din 24”, a dat asigurări un reprezentant al grădinii zoologice din Taipei.
Ursoaica a dat semene că este pregătită să nască încă de la jumătatea lunii iunie, când a început să-şi piardă pofta de mâncare şi să se ascundă de vizitatori.
„Ştim că există trei probleme majore în privinţa reproducerii urşilor panda, dar am reuşit să depăşim două dificultăţi: să-i scoatem la căldură şi să nască. Acum, următorul lucru dificil este să creştem puiul de panda”, a recunoscut acelaşi oficial.
Yuan Yuan şi partenerul său, Tuan Tuan, au fost un cadoul al Chinei pentru grădina zoologică din Taipei, în 2008. Numele lor, împreună, înseamnă Reunificare.