În primul rând, premierul vrea să obţină sprijinul Germaniei pentru demararea proiectului Nabucco. Aceasta susţinere ar însemna unda verde aşteptată de România către independenţa energetică faţă de Rusia.
În acelaşi timp, Victor Ponta vrea să câştige sprijinul Germaniei pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
Ţara noastră are câteva proiecte de infrastructură energetică în parteneriat cu Chişinăul, iar realizarea acestor planuri ar aduce un avantaj strategic pentru România.
Un alt element important al acestei vizite îl reprezintă încurajarea investiţiilor germane în România. În ultimele luni, oamenii de afaceri de acolo au propus noi proiecte pentru ţara noastră, proiecte de ordinul sutelor de milioane de euro.
Victor Ponta va avea o întâlnire cu managementul Deutsche Bank şi va participa la o dezbatere cu o serie de potenţiali investitori.
Aşadar, o zi importantă pentru Victor Ponta. Nu în ultimul rând, PSD şi socialiştii europeni fac parte din aceeaşi familie politică şi susţin oprirea măsurilor de austeritate - adică premierul nostru şi cancelarul german au o viziune comună şi vorbesc aceeaşi limbă, cel puţin din punct de vedere politic.
Această vizită este prilejul pe care Victor Ponta l-a aşteptat de la instalarea sa la Palatul Victoria ca sa reia parteneriatul strategic cu Germania.