Victor Ponta pentru Le Figaro: Coabitarea cu președintele Băsescu este posibilă, ultimele luni au arătat asta

Data publicării:
victor 20ponta 20intervievat 20de 20le 20figaro 20digi 2024-33589

În contextul în care președintele român Traian Băsescu nu a fost destituit prin referendumul din 29 iulie, premierul Victor Ponta susţine acum armistiţiul între lideri, scrie marți Le Figaro, preluat de Agerpres. În plan economic, Victor Ponta punctează mai multe reușite ale guvernului său: menţinerea prezenţei României pe piețele internaţionale, reducerea deficitului bugetar la jumătate, o creștere economică prognozată la 2,2% pe 2013 și reîntoarcerea marilor investitori străini la noi în țară.

Le Figaro: Cine va reprezenta România la Consiliul European extraordinar care va avea loc peste zece zile? Dumneavoastră sau președintele Băsescu?

Victor Ponta: Nu știe nimeni. Dacă președintele dorește acest lucru, el va merge. În cazul în care se bazează pe mine, îmi va acorda mandatul de reprezentare. Cel puţin, în legătură cu asta suntem de acord. Este o chestiune de câteva zile și se va rezolva fără lacrimi.

Le Figaro: Ați avut o întâlnire cu președintele pentru prima dată acum o săptămână, la o jumătate de an după ce aţi fost desemnat să conduceți guvernul. A fost o vizită utilă?

Victor Ponta: Este surprinzător, dar s-a derulat foarte bine. În 90 de minute, ne-am pus de acord pe marginea a patru dosare fierbinţi: acordul financiar care urmează a fi discutat cu Fondul Monetar Internațional, o restructurare a distribuirii fondurilor europene, reforma administrativă și bugetul pe 2013.

Coabitarea cu președintele

Le Figaro: Dumneavoastră și aliaţii liberali aţi încercat să scăpați de Traian Băsescu...

Victor Ponta: Exact!

Le Figaro: Însă demersul nu a dar roade, deci va rămâne președinte până în 2014. Veţi mai încerca să-l demiteți?

Victor Ponta: Nu, nu cred. Ultimele luni au arătat că este posibilă coabitarea. Nu trăim o poveste de dragoste, dar testul din vară ne-a schimbat pe amândoi, întrucât am pierdut amândoi. Președintele și-a pierdut majoritatea, în timp ce eu nu am reușit să-l fac să plece. Scrutinul legislativ din decembrie va clarifica însă situaţia, desemnând adevăratul câștigător.

Le Figaro: Apropierea alegerilor v-a făcut să gândiți mai raţional? Considerați că ați mers prea departe?

Victor Ponta: Nu. Nouă români din zece sunt împotriva lui Băsescu. Dar România are nevoie de stabilitate, trebuie să se îndrepte către viitor, nu să facă reglări de conturi. Mă dedic acestui scop.

Le Figaro:Adevăratul perdant a fost România?

Victor Ponta: Nimeni nu apreciază crizele politice, cu atât mai puțin mediile de afaceri. Criza a trecut acum, iar investitorii trebuie să se bazeze pe o echipă stabilă. Guvernul meu a menţinut prezenţa României pe piața internaţională, a redus deficitul bugetar la jumătate, creșterea economică așteptată pe 2013 ajunge la 2,2%, iar marii investitori străini revin în țară.

Fondurile europene și problema romilor

Le Figaro: Totuși, Bruxelles-ul a suspendat o parte din fondurile destinate României, Curtea de Conturi a Uniunii Europene denunţă corupţia...

Victor Ponta: Am redus deja conflictele de interese și am sporit transparenţa procedurilor. România are de recuperat din întârziere. Fondurile europene finanţează peste jumătate din șantierele de infrastructură din ţară.

Le Figaro: Problema romilor continuă să fie un măr al discordiei cu Parisul. Cum abordaţi acest lucru?

Victor Ponta: Sunt pragmatic. Am încetat să dăm vina pe partenerii noștri europeni pentru o problemă care este a ţării. Sunt de acord cu Manuel Valls (ministrul francez de Interne - n.red.): adevărata soluţie este să integrăm romii în România, cu ajutorul Franţei și al Europei. Pe plan intern, încercăm să asociem organizațiile neguvernamentale la definirea proiectelor. Este o altă formă de a-i integra pe romi în comunitatea naţională.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri