Victor Ponta este de acord cu reguli mai dure la acordarea ajutoarelor sociale în Marea Britanie

Data publicării:
VICTOR PONTA-resize Mediafax Foto-Octav Ganea-9

Victor Ponta / Foto: Mediafax

Premierul britanic, David Cameron, a anunţat, marţi seara, măsuri dure împotriva aşa-numitului „turism pentru beneficii sociale”, afirmând că imigranţii din cadrul UE nu vor putea să pretindă sprijin din partea contribuabililor pe termen nelimitat.

Întrebat, vineri, de jurnalişti dacă intenţionează să solicite o întrevedere premierului britanic, David Cameron, pentru a discuta despre înăsprirea condiţiilor de circulaţie impuse cetăţenilor români, V. Ponta a atras atenţia că spusele acestuia trebuie citite cu atenţie, informează Mediafax. 

„Premierul britanic a afirmat în primul rând faptul că Marea Britanie, ca şi toate celelalte ţări europene care mai au incă restricţii pe piaţa muncii, le va ridica de la 1 ianuarie şi ăsta e lucrul cel mai important. În al doilea rând, a anunţat un pricipiu cu care cred că şi noi putem fi de acord, acela că trebuie înăsprite condiţiile prin care să nu se abuzeze de sistemele de protecţie socială. Nici în România nu vreau să se abuzeze de sistemele de protecţie socială”, a explicat Victor Ponta.

El a afirmat că, în ultima perioadă, în România au fost intensificate controalele şi impuse condiţii mai severe în acest domeniu.

„De un an şi ceva, avem o înăsprire a acestor condiţii, a controalelor, în aşa fel încât să nu ne mai trezim cu cei care se duc să-şi ia ajutorul social cu Mercedes-ul şi stau în tot felul de vile. Din acest punct de vedere, şi ceea ce a spus premierul britanic, şi ce au spus şi alţi şefi de guvern, e sprijinit şi de Guvernul României”, a explicat V. Ponta, el adăugând totodată că „abuzarea” sistemelor de protecţie socială trebuie combătută.

Victor Ponta a mai spus că, de la 1 ianuarie, toate ţările membre vor respecta termenul impus de CE, inclusiv Marea Britanie, iar regulile în ceea ce priveşte libera circulaţie a persoanelor vor fi aplicate nediscriminatoriu pentru toţi cetăţenii.UE.

Comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, a transmis, miercuri, autorităţilor de la Londra că libera circulaţie a persoanelor nu se negociază, atât timp cât Marea Britanie este membră a UE şi a Pieţei Unice.

Lucrătorii români şi bulgari au fost supuşi unor restricţii pe piaţa muncii din Marea Britanie de la aderarea ţărilor lor la UE în 2007, iar aceste măsuri cu caracter de tranziţie vor expira la sfârşitul anului.

David Cameron a pus sub semnul întrebării şi principiul libertăţii de circulaţie în cadrul UE, precizând că acesta nu poate fi „necondiţionat”.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...