„În primul rând nu știm dacă sunt acolo”, a spus premierul.
El a arătat că mai multe companii au făcut explorări „și nu a fost afectată nicio rețea de apă”.
„Toate poveștile acelea că o să se întâmple, că o să explodeze, nu s-a întâmplat nimic. Haideți să vedem dacă avem resurse și, în momentul în care avem această certitudine – oricum ne trebuie o nouă lege – în acel moment, printr-o dezbatere foarte clară, legat de protecția mediului, după care hai să cointeresăm comunitățile locale, o parte din redevențe trebuie să rămână la comunitățile locale, atunci hai să decidem”, a spus premierul.
„Ai posibilitatea să spui că, din 100 de lei redevență, merg 80 la bugetul de stat și 20 la consiliul local. Așa și comunitatea locală are interesul să aibă cât mai multe exploatări”, a adăugat Victor Ponta.
„Dar să ne luăm după poveștile că ne otrăvesc fântânile mi se pare o propagandă pe care unii, de bună credință, alții de rea credință au luat-o în brațe și n-au știut niciodată să-mi răspundă care-i soluția? Luăm din Rusia?”, a spus el.
„Dacă avem resurse, punem pe masă tot ce se știe despre efectul asupra mediului, de condițiile care trebuie îndeplinite. Viitorul Guvern și viitorul Parlament să ia o decizie”, a mai spus premierul.