Vânătoarea de la Balc. Invitații lui Ion Ţiriac, întâmpinați cu proteste. Militanții pentru protecția animalelor au chemat poliția

Data publicării:
balc-1

Sâmbătă a început o nouă partidă de vânătoare la Balc, în judeţul Bihor, care aduce în România câţiva dintre cei mai bogaţi şi mai influenţi oameni din Europa. Proprietarul companiei producătoare de autoturisme de lux Porsche, primarul din Monte Carlo, Georges Marsan, şi designerul brand-ului Cartier, Alfred Baumhauer, sunt câţiva dintre invitaţii lui Ion Ţiriac la vânătoarea de mistreţi. Aceștia au fost întâmpinați de un grup de protestatari, care au chemat și poliția.

 

ACTUALIZARE ora 11:15 Persoanele care protestează față de vânătoarea de la Balc au chemat poliţia. Două echipaje au mers pe domeniul unde are loc vânătoarea organizată de Ion Ţiriac.

Manifestanții spun că există indicii că nu ar exista un aviz de la Ministerul Mediului pentru acest complex de vânătoare, astfel încât nu ar fi vorba decât despre un simplu țarc în care sunt ținute animalele. Polițiștii au declarat că vor discuta cu manifestanții după ce vor face verificări.

Claudiu Dumitriu, de la Alianța pentru Combaterea Abuzurilor, a declarat la Digi24 că poliția a fost chemată deoarece folosirea armelor de vânătoare este interzisă într-un țarc, chiar și de mari dimensiuni, cum este cel de la Balc, și pentru că animalele aflate în captivitate nu pot fi împușcate.

Acesta a chemat polițiștii și anul trecut, când pe domeniul de la Balc se organiza vânătoarea anuală de mistreți.

ACTUALIZARE ora 10:05 Printre protestatarii de la Balc se află și parlamentarul Remus Cernea. 

Unii dintre manifestanți s-au costumat în mistreți. Pe pancartele lor scrie, ca şi anul trecut, „Stop killing, play tennis!” (Nu mai ucideți, jucați tenis!)

Am venit să protestăm paşnic împotriva unui sport barbar pe care-l practică domnul Ţiriac. Am venit să-l invităm să joace tenis, după cum vedeţi, mai bine să joace sportul care l-a consacrat şi l-a făcut atât de iubit de mulţi dintre cetăţenii români”, a declarat un protestatar.

ACTUALIZARE ora 9:25 Invitaţii lui Ion Tiriac la vânătoarea de pe domeniul de la Balc au fost întâmpinaţi de un grup de protestatari de la o organizaţie pentru protecţia animalelor. Ei au amenajat un teren de tenis şi au afişat mesaje prin care cer oprirea uciderii animalelor.


Vânătoarea de la Balc, sursă de profit pentru sătenii tocmiţi ca hăitaşi

În localitatea bihoreană, angajaţii omului de afaceri Ion Ţiriac nu au timp nici să respire, nici să dea detalii despre pregătiri înainte de partida de vânătoare. Totul trebuie să fie impecabil până când primii oaspeţi ajung în România. Pentru asta, sunt tocmiţi şi săteni care lucrează pe perioada weekendului de vânătoare ca hăitaşi.

Printre cei angajaţi temporar s-a numărat anii trecuţi şi Ioan Gârba, care a primit 150 de lei pentru o zi de muncă. „Dimineaţa la 7 mergeai acolo şi la 8 te lăsau afară. Acesta era programul lor făcut de Ion Ţiriac. Ne scoteau afară la goană şi strângeam porcii pe linie ca să-i poată împuşca”, povesteşte localnicul.

În discreţie maximă, la vânătoarea de anul trecut au participat 34 de invitaţi, printre care şi Inigo Herrera, fost membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. espre oaspeţii de anul acesta nimeni din localitate nu a suflat o vorbă, dar primarul din Balc a lăsat de înţeles că vin în România nume mari.

Ne mândrim că în fiecare an în ultima perioadă vin la vânătoare personalităţi din întreaga Europă împreună cu domnul Ion Ţiriac. Pentru comuna Balc este o onoare, este o cinste”, afirmă edilul Arsenie Maroşan.

În urmă cu un an, oamenii de afaceri au împuşcat 254 de mistreţi. Toată carnea a fost donată căminelor de bătrâni şi copii, ca şi anul acesta, după ce va fi analizată de inspectorii sanitar-veterinari.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată azi Andrei Găluț, unicul supraviețuitor al trupei Goodbye to Gravity, la 9 ani de la tragedia din...
Digi FM
Oana Zăvoranu a pierdut casa din Dorobanți, în care a locuit după divorțul de Pepe. Vedeta va fi obligată să...
Pro FM
Managerul lui John Legend rupe tăcerea. Experiența „terifiantă” pe care a avut-o la una dintre petrecerile...
Film Now
Semnele timpurii de demență date de Bruce Willis nu au fost luate în seamă: "Nici într-un milion de ani nu...
Adevarul
Scapă de colesterol cu patru alimente și secretul celor 150 de minute
Newsweek
Eșec la Casa de Pensii. Care pensionari iau în noiembrie pensie mai mică decât au contribuit?
Digi FM
Reacția cântăreței Irina Rimes după ce mai mulți influenceri au luat bani ca să-l promoveze pe rivalul Maiei...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
“Acum ar fi scandalos”. Ce i-a cerut managerul lui Reese Witherspoon să facă pentru a primi rolul din “Blonda...
UTV
Bradley Cooper si Irina Shayk au sarbatorit Halloweenul alaturi de fiica lor in varsta de 7 ani