Valeriu Tabără, implicat într-un grav accident rutier. Fostul ministru va fi operat

Data publicării:
07122012 20m 20tabara 20masina 20zop-37429

Mașina în care se afla a lovit un cap de pod. Din informațiile de la fața locului nu sunt urme de frână. Accidentul s-a întâmplat cu cinci kilometri înainte de Recaș, unde parlamentarul mergea pentru o acțiune de campanie, în mașină fiind mai multe materiale electorale.

Şeful Unităţii de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean din Timişoara, Mihai Grecu, a declarat că Valeriu Tabără a suferit o fractură de femur bilaterală și este nevoie de operaţie, dar că vindecarea nu va fi imediată.

„Fractura de care suferă Valeriu Tabără necesită săptămâni bune sau chiar luni până la vindecare. Leziunea trebuie neapărat operată, iar pacientul va decide dacă se va opera aici sau într-o altă ţară. Urmează ca Valeriu Tabără să rămână internat la Secţia de ortopedie, până când va decide unde şi când se va opera”, a spus Mihai Grecu, citat de Mediafax.

Inițial, Leonida Iancu, director la Ambulanţa Timiş, a declarat pentru Digi24, că Valeriu Tabără este stabil şi conştient.

A încercat să evite o maşină de pe contrasens

Conform polițiștilor din zonă, Valeriu Tabără ar fi declarat că el era la volanul mașinii, Dacia Logan, se afla singur în mașină, și a fost obligat să tragă de volan, context în care s-a izbit de un cap de pod, pentru că pe contrasens venea un alt autoturism.

Din primele informații, reieșea că mașina nu era condusă de deputatul Valeriu Tabără, ci de un șofer, care a pierdut controlul volanului.

Traficul în zonă este blocat în acest moment, pe ambele sensuri de mers.

Deputatul are probleme de sănătate.La mijlocul lui septembrie, el a fost supus unei intervenţii chirurgicale de tip by-pass, la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara.

În campanie pentru Camera Deputaților

Parlamentarul era pe drum spre o acțiune de campanie. Valeriu Tabără, aflat după patru mandate în Parlament, este candidat ARD, pentru Camera Deputaţilor, în colegiul 6, Timiş.

La alegerile de duminică, Valeriu Tabără îi are contracandidați în colegiul 6 din Timiș, pentru locul din Camera Deputaților pe care îl ocupă în prezent pe Tiuch Cătălin (USL), Kiss Endre (UDMR) și Juravle Petru (PP-DD).

La alegerile din 2008, el a câștigat locul de deputat, din partea PDL, cu 47,85% din voturi. A fost urmat de Ciceronis Cumpănășoiu (PSD+PC), cu 29,51%, și Flavius Nicoară (PNL), cu 10,37% din numărul voturilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se conduce corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”