Bebelușii, care suferă de TBC ganglionar au fost operați pentru a se curăța zona infectată din cauza vaccinului din Danemarca. Bebelușii sunt acum sub tratament.
La „Marius Nasta”, din martie până acum, alți 50 de bebeluși au fost tratați din cauza unor reacții adverse din cauza vaccinului. Pe plan național au fost raportate reacții adverse la 115 bebeluși.
Autoritățile estimează că au fost vaccinați cu acest produs circa 200.000 de bebeluși. Institutul Cantacuzino nu mai produce vaccinul de doi ani.
Vasile Cepoi, consilier pe probleme de sănătate al premierului Ponta
„Nu puteam importa vaccinul decât din Danemarca, este singura care poate produce. Și anul trecut s-a folosit vaccinul, iar reacții adverse există și la vaccinuri din România și din alte părți”, a spus Cepoi.
„Miinisterul Sănătății a scris firmei producătoare, care a trimis azi răspuns și spune că aceste reacții sunt de fapt dovada eficienței vaccinului și nu e o problemă. Există și riscul, în pondere foarte mică, ca un copil vaccinat să aibă o reacție mai puternică, fără însă a face boala, efectiv”, a subliniat el.
Autoritățile analizează gravitatea efectelor adverse, incidența lor, dacă în comparație cu situația anterioară, când foloseam vaccin românesc, s-a întâmplat ceva deosebit, a mai spus Cepoi.
„Nu avem date suficiente care să confirme o situație dramatică”, a subliniat el.