Video Un tobogan gonflabil a fost luat de vânt în București. 4 copii care se jucau în el au fost răniți
Data publicării:
Patru copii au fost răniți în București, după ce toboganul gonflabil în care se jucau au fost pur și simplu luat de vânt. Potrivit surselor Digi24, acesta era ancorat doar cu câteva cărămizi. Copiii, cu vârste între 4 și 10 ani, au ajuns la spital.
Copiii au fost evaluați la fața locului de medici și au răni minore la nivelul feței și membrelor. Totuși, au fost duși la spital pentru evaluări suplimentare.
Toboganul gonflabil era montat în Piața Constituției, unde are loc un festival.
Inițial, la locul incidentului au fost trimise 5 ambulanțe SMURD și 3 autospeciale ISU.
Surse din anchetă spun că toboganul, care era ancorat doar cu câteva cărămizi, s-a răsturnat din cauza vântului puternic.