Un şofer de 25 de ani s-a răsturnat cu mașina, vineri seara, şi a accidentat doi pietoni, ricoşând apoi în alte trei autoturisme, spun polițiștii din Buzău.
În timp ce conducea autoturismul dinspre Luciu către Largu, tânărul din localitatea Scutelnici ar fi pierdut controlul autoturismului, răsturnându-se în zona de alimentare a unei staţii de carburant, unde a surprins şi accidentat doi pietoni, doi tineri în vârstă de 24 şi 25 de ani, ambii din C. A. Rosetti, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.
Ulterior, autoturismul a ricoşat în alte trei autoturisme staţionate.
Accidentul s-a soldat cu rănirea şoferului şi a celor doi pietoni.
În cauză se va întocmi dosar penal, iar poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, precizează IPJ Buzău.
Editor : M.B.