De la petrecere, în arest. După ce a aniversat împlinirea a 21 de ani, un tânăr din Mehedinți a urcat la volan și a încercat să scape de polițiștii care-i făcuseră semn să oprească. Mașina pe care o conducea a fost lovită de unul din cele 10 gloanțe trase în urma sa și s-a răsturnat. Doi pasageri au fost răniți, dar șoferul a continuat să fugă, pe jos. A fost găsit acasă și reținut pentru 24 de ore.
Zece gloanțe au tras polițiștii după șoferul băut, care, ca să scape de agenți, a gonit pe șosea și cu 150 de kilometri la oră.
Cu reflexele amorțite de alcool, tânărul de 21 de ani de la volan a continuat să meargă în viteză pe șosea, cu polițiștii pe urme. Cu el în mașină erau doi prieteni, unul de 16, altul de 17 ani, care au fost răniți când mașina s-a răsturnat, cu un pneu găurit de gloanțe.
Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi: „Minorii au fost conduşi la Spitalul Judeţean pentru acordarea de îngrijiri medicale întrucât au suferit leziuni.”
Șoferul băut și fugar a fost luat pe sus de polițiști de acasă, unde dormea liniștit.
Tatăl unuia dintre minori: „A mâncat şi s-a culcat şi, în final, veni un echipaj de Poliţie la poartă: Unde-i băiatul?”
Tânărul de 21 de ani a fost reţinut de procurori 24 de ore. Cele trei acuzații, conducere în stare de ebrietate, ignorarea polițiștilor și fuga de la locul accidentului, i-ar putea aduce ani grei de închisoare dacă nimerește un judecător sever.