Un sucevean a dat foc mai multor case din sat pentru că se certase cu rudele. Bărbatul a fost internat la psihiatrie

Data publicării:
incendiu
Pompieri care intervin la un incendiu. FOTO: Facebook ISU BIF

Un bărbat de 27 de ani din comuna Cornu Luncii, județul Suceava, a provocat mai multe incendii în satul său, în noaptea de miercuri spre joi, de supărare că s-a certat cu rudele. Două case și mai multe anexe au ars, iar o femeie însărcinată a ajuns la spital. Printre altele, el și-a incendiat și propria casă. Bărbatul a fost prins de polițiști iar pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru distrugere prin incendiere. Totodată, bărbatul a fost internat la o clinică de psihiatrie, unde se va stabili dacă a avut discernământ când a comis faptele.

Cinci ore s-au luptat pompierii cu flăcările pentru a stinge incendiile care au fost provocate intenționat joi dimineață, după ora 1:00. Autorul este un tânăr de 27 de ani din localitate, care s-ar fi certat cu rudele. 

Piromanul a dat foc mai întâi casei surorii lui, apoi la locuința unui vecin al femeii. Primul incendiu a fost semnalat în jurul orei 1:00, când au fost incendiate două case aflate în aceeași curte. Una dintre case a fost distrusă de flăcări, iar la a doua au ars bunurile dintr-o încăpere.

Câteva zeci de minute mai târziu, un alt incendiu a fost semnalat la patru grămezi de fân aflate la aproximativ 150 de metri distanță de cele două case arse.

În timp ce pompierii se luptau cu flăcările, un alt incendiu a izbucnit la aproximativ trei kilometri distanță, la un adăpost de animale, care a ars în totalitate. Focul a afectat parțial și o anexă a proprietarului învecinat.

Ultimul incendiu a fost anunțat la ora 4.00. Un alt depozit de fân a fost incendiat și au ars aproximativ cinci tone de furaje.

Șase proprietari au fost păgubiți. Cinci femei au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce s-au speriat foarte tare și au făcut atacuri de panică. O tânără de 24 de ani, însărcinată, a fost dusă la spital pentru investigații suplimentare.

Pe mâna medicilor a ajuns și autorul incendiilor în lanț, care este internat acum la o clinică de psihiatrie din Suceava, unde se va stabili dacă a avut sau nu discernământ când a comis faptele. 

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...