Un șofer nervos, prins fără centură și trusă de siguranță, a lovit un polițist care l-a tras pe dreapta

Data publicării:
politist trafic - captura
Foto: captură TV

Un bărbat de 31 de ani a fost încătușat de polițiștii din Petroșani, județul Hunedoara, după ce, nervos că a fost prins la volan fără a purta centura și trusa de siguranță, a lovit, intenționat, un polițist, în tibie. Acesta este acuzat de ultraj, scrie Mediafax.

Polițiștii Biroului Rutier Petroșani au oprit, luni, în trafic un bărbat în vârstă de 31 ani, din oraș, care conducea mașina fără a purta centura de siguranță.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu avea trusa medicală, triunghi reflectorizant și nici extinctor. În timp ce unul dintre polițiști întocmea procesul verbal de contravenție, conducătorul auto i-a adresat injurii, a deveni violent lovindu-l cu intenție pe polițist în zona tibiei piciorului stâng”, au spus reprezentanții Poliției Hunedoara.

Șoferul agresor a fost încătușat și dus la sediul poliției.

Polițistul lovit a mers la o unitate medicală din Petroșani, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Oamenii legii fac cercetări pentru ultraj, cazul fiind preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri