Un român care lucra pentru o agenție de securitate angajată într-un program al UE a fost reținut în Libia. Precizările MAE

Data actualizării: Data publicării:
ministerul de externe romania

Un cetățean român, veteran din Afganistan, a fost reținut de autoritățile din Libia. El lucrează pentru o companie de pază în cadrul unui program al UE, potrivit informațiilor G4Media.ro.

Românul a intrat încă de marți în custodia autorităților libiene la aeroportul Mitiga din Tripoli, împreună cu un cetățean croat și o irlandeză.

Cetăţeanul român, fost militar, ar fi plecat în 2012 din Ministerul Apărării Naţionale, unde lucra la Grupul Naval al Forţelor pentru Operaţii Speciale. Bărbatul este scafandru şi are şi pregătire de paraşutist, iar de circa doi ani lucra în Libia pentru o firmă de pază şi securitate, potrivit Antena 3.

MAE a venit cu precizări de presă privind cetățeanul român care se află în custodia autorităților libiene.

„Ministerul Afacerilor Externe precizează că, din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, au fost dispuse în regim de urgență măsuri specifice, în cooperare cu instituțiile partenere, pentru soluționarea rapidă a situației cetățeanului român aflat în custodia autorităților libiene, de îndată ce situația acestuia a fost cunoscută de autoritățile române”, precizează ministerul într-un comunicat de presă.

„MAE menționează că, în conformitate cu datele obținute prin intermediul Ambasadei României în Libia (relocată în Tunisia) și al conducerii misiunii EUBAM (EU Border Assistance Mission) din Libia, în serviciul căreia se află cetățeanul român ca angajat al unei companii de securitate private care asigură protecția personalului misiunii EUBAM, nu este răpit, ci se află în custodia autorităților libiene”, se mai arată în comunicat.

„MAE precizează că Ambasada României în Libia (relocată la Tunis) se află în contact permanent cu autoritățile libiene, precum și cu reprezentanții misiunii EUBAM și Delegația UE la Tripoli și efectuează toate demersurile necesare pentru clarificarea situației cetățeanului român și eliberarea sa. MAE reamintește că în conformitate cu Alerta de călătorie în vigoare pentru Libia (https://www.mae.ro/travel-alerts/2897), se recomandă cu fermitate cetăţenilor români să evite orice fel de călătorie în Libia, iar celor care se află încă pe teritoriul libian să părăsească imediat această ţară”, adaugă ministerul.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...