Ceea ce nu au văzut în filmul lui James Cameron cei pasionați de povestea vasului Titanic, pot vedea în județul Caraș Severin: adică un motor identic cu cele care propulsau vaporul de lux.
Motorul cu aburi, de peste zece tone, a fost montat în mina de la Anina în 1911. A fost construit de cei mai iscusiţi ingineri din Europa din piese englezeşti şi era, pentru acele timpuri, o adevărată bijuterie a tehnologiei.
„Motorul a fost format din cele două pistoane. Motorul este din aceeași serie cu cele care au fost montate pe Titanic”, spune Cristian Mosoroceanu, istoric local.
Cristian Mosoroceanu a lucrat şase ani în mina de la Anina şi îşi aminteşte şi astăzi duduitul motorului folosit la extragerea huilei.
„A fost cea mai adâncă mină din țară și cel mai adânc puț de huilă din toată Europa. Nu cred că mai există in lume astfel de motor. Acelea de pe Titanic sunt pe fundul mării”, mai spune Cristian Mosoroceanu.
Din 2007, de când mina Anina a fost închisă, hoţii de fier vechi au furat mai multe piese din motor. Minerii care au lucrat în subteran regretă degradarea acestuia.
Autorităţile locale vor acum să introducă motorul cu aburi în circuitul turistic. Pentru restaurarea acestuia, dar şi pentru re-amenajarea unei părţi din mină, edilii au întocmit deja un proiect european.
„După estimările arhitecților undeva între trei milioane și trei milioane jumate de euro”, spune Gheorghe Romînu, primarul oraşului Anina.
Mina de la Anina a fost închisă în 2007, la un an după ce în subteran s-a produs o explozie puternică. Şapte oameni şi-au pierdut viaţa atunci, iar alţi cinci au fost răniţi grav.