Un judecător din CSM a picat examenul de avocat definitiv. A luat 4.70 la drept procesual civil
Data publicării:
În apărarea sa, magistratul susţine că nu avea oricum de gând să practice avocatura.
Horaţius Dumbravă este membru CSM din anul 2009, iar în 2011 a şi deţinut funcţia de preşedinte al Consiliului.
Anterior, el a condus Curtea de Apel Târgu Mureş, din septembrie 2004 până în ianuarie 2011.
În urmă cu trei zile, judecătorul Horaţius Dumbravă, susţinea că este inadmisibil să existe un pact politic pentru numirile din Justitie. El s-a declarat surprins şi neîncrezător chiar în existenţa acestui pact, ca şi cum el ar fi o speculaţie a presei, nu un document public, la care preşedintele Românieişi premierul fac trimitere de luni de zile.