Un gălățean s-a luat la ceartă cu polițiștii și a uitat că era la volan, fără permis

Data actualizării: Data publicării:
masina politie

Un bărbat din județul Galați a oprit mașina în fața unei case în care mai mulți polițiști făceau percheziții într-un dosar de furturi și i-a luat la întrebări. Gălățeanul a plecat de acolo cu un dosar penal, pentru că nu avea permis de conducere, iar mașina fusese radiată din circulație.

Incidentul s-a produs în localitatea gălățeană Oancea, unde un bărbat a oprit mașina în dreptul unei case în care se desfășurau percheziții. El le-a cerut polițiștilor explicații, susținând că este tatăl vitreg al unui tânăr vizat de acțiunea Poliției.

Apoi, polițiștii au descoperit că bărbatul nu are permis de conducere, iar mașina cu număr de Bulgaria fusese radiată de autoritățile bulgare.

„La data de 10 septembrie a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Rădești au efectuat trei percheziții domiciliare, pe raza localităților Oancea și Roșcani, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea, în perioada iulie – septembrie 2019, a patru infracțiuni de furt. Perchezițiile au fost făcute la domiciliile persoanelor bănuite de comiterea acestor fapte, trei tineri cu vârste cuprinse între 16 și 22 de ani, cu ocazia acestora fiind recuperat un moped, sustras, în noaptea de 14/15 iulie, din curtea unei locuințe. În timp ce polițiștii desfășurau percheziția la domiciliul tânărului, de 22 de ani, în dreptul imobilului respectiv a oprit un autoturism, înmatriculat în Bulgaria, de la volanul căruia a coborât un bărbat și s-a recomandat ca fiind tatăl vitreg al persoanei în cauză. Cu ocazia legitimării și verificării bărbatului, de 41 de ani, din comuna Oancea, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul pe care îl conducea fusese radiat din circulație de autoritățile din Bulgaria, încă din luna aprilie 2018”, a anunțat IPJ Galați.

Polițiștii i-au întocmit bărbatului dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Sursa: Mediafax

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Avocatul Adrian Cuculis lămurește misterul averii lui Silviu Prigoană. Cât o să le revină copiilor Adrianei...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Cristina Bălan, imagine rară alături de soțul ei, care și-a sărbătorit ziua de naștere: „Nu am primit o cruce...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...