Actualizare 08.17. Ultima victimă a accidentului de elicopter de la Tăureni, judeţul Mureş, un om de afaceri german, a fost găsită în lac, marţi dimineaţă, de către scafandri, la aproximativ zece metri distanţă de elicopter.
Actualizare. 08.00. Singura supravieţuitoare a accidentului aviatic a fost o nemţoaică, venită cu afaceri în România. Copilul ei şi-a găsit însă sfârşitul, iar soţul este încă de negăsit. Pompierii au intrat din nou în această dimineaţă în lac pentru a încerca să îl găsească pe bărbat, martorii spun că acesta a rămas prins în elicopter.
Actualizare 23.58. Căutarea ultimei victime, un bărbat care se pare că a rămas în aparatul prăbuşit în lac, a fost sistată, urmând să se reia marţi dimineaţă, la ora 6,30.
Actualizare 21.29. Primarul din Tăureni a precizat că Sorin Țerbea, pilotul elicopterului, o angajată de-a lui și trei oameni de afaceri din Germania vizitau o fabrică de mobilă din localitate. În timpul vizitei, omul de afaceri și pilotul său au primit un telefon care îi anunța că sunt așteptați miercuri la DNA.
„S-au întristat, s-au supărat” și au decis să întrerupă vizita, a spus Petru Oltean.
Primarul a mai povestit că le-a spus oamenilor de afaceri că le pune la dispoziție mașini pentru a se întoarce la Târgu Mureș, dar au preferat să ia elicopterul.
Aparatul s-a ridicat la o altitudine de 180-200 de metri, dar în momentul în care urma săschimbe direcția, a intrat în picaj, a mai spus primarul, care a precizat că, în momentul accidentului, condițiile meteo erau favorabile.
„Când s-au prăbușit, am plecat acolo, am intervenit imediat cu 5-6 înotători. Persoana de sex feminin am salvat-o, celelalte erau decedate”, a mai spus Petru Oltean. El a precizat că persoana care nu a fost încă adusă la suprafață este unul dintre oamenii de afaceri străini.
Actualizare 21.24. Cristian Boeriu, medic-șef UPU SMURD Mureș, a declarat, la Digi24, că femeia care a supraviețuit accidentului prezintă „contuzii ușoare”.
„Supraviețuitoarea se află într-una în ambulanța noastră SMURD, plecând către UPU Mureș. Prezintă doar niște contuzii ușoare, este conștientă și cooperantă. Nu sunt probleme”, a adăugat Cristian Boeriu.
Actualizare 21.15. Primarul comunei Tăureni, Petru Oltean, a declarat că la bordul elicopterului se afla omul de afaceri Sorin Țerbea și că aparatul s-a prăbușit într-un lac și s-a scufundat, la scurt timp după decolare.
Printre victime se află și trei cetățeni germani.
Secretarul de stat Raed Arafat a declarat că este vorba despre patru persoane decedate, o persoană rănită și o alta pe care reprezentanții ISU o caută în acest moment.
___________________________
Şeful SMURD Mureş, medicul Cristian Boeriu, a declarat că la locul accidentului a fost trimis un echipaj de reanimare şi altul pentru victime multiple.
Echipe ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mureș și ale SMURD au ajuns la locul accidentului.
Potrivit reprezentanților ISU Mureș, cinci persoane și-au pierdut viața, iar o a șasea persoană aflată în elicopter, o femeie, a supraviețuit.
Cristian Boeriu a mai spus că, potrivit localnicilor, elicopterul ar fi aparținut omului de afaceri Sorin Țerbea (foto).
Prefectul județului Mureș, Corneliu Grosu, a declarat că, potrivit informațiilor pe care le deține, este vorba despre un elicopter al unui om de afaceri din Târgu Mureș.
Cine a fost Sorin Țerbea
Sorin Ţerbea a fost unul dintre cei mai importanţi şi bogaţi oameni de afaceri din Târgu Mureş. El deţinea un hotel de patru stele, patru restaurante, dar şi o firmă de salubrizare.
Numele omului de afaceri dar şi aparițiile sale în presa națională au fost încă de la bun început legate de elicoptere, una dintre marile lui pasiuni. Mai întâi, a fost dosarul de mită în arbitraj, în septembrie 2011. Atunci, Sorin Ţerbea a stat în arest după ce DNA l-a acuzat că i-a dat mită 19.000 de euro șefului arbitrilor din fotbal, Vasile Avram, într-un elicopter.
A considerat că aparatul de zbor cu pricina i-a purtat ghinion, aşa că, după ce a ieșit din închisoare, Țerbea şi-a cumpărat un alt elicopter, de această dată mai mare decât primul.