Un elicopter medical cumpărat cu fonduri europene a stat nefolosit timp de un an. CJ Constanța ar putea fi obligat să dea banii înapoi

Data publicării:
elicopter smurd - smurd fb

Fostul preşedinte al CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, şi-a dorit un serviciu medical de urgenţă care să funcţioneze în paralel cu cel naţional, dar doar pentru locuitorii judeţului şi cei din regiunea Dobrici, din Bulgaria. A reuşit să obţină pentru acest proiect peste patru milioane de euro, bani europeni, dar nu şi avizele necesare de la Ministerul de Interne şi Ministerul Sănătăţii.

Am constatat că autorizaţiile şi aprobările pe care noi credeam că le vom obţine uşor nu s-au putut obţine”, spune Cristian Darie, vicepreşedintele CJ Constanţa.

Instituţia voia ca elicopterul să fie integrat în sistemul de urgenţă 112, dar să nu fie operat de SMURD. Pentru asta, administraţia judeţului Constanţa ar fi trebuit să înfiinţeze un dispecerat, care să alerteze la nevoie echipele medicale.

CJC nu a reușit să semneze un protocol de colaborare cu SMURDUL pentru furnizarea acestor medici, cum de altfel nu a reuşit nici să convingă SMURDUL ca acest elicopter să fie implicat în sistemul 112”, spune Adrian Vasilache, directorul general al Aeroportului Tuzla.

Drept urmare, elicopterul a făcut, cu mici excepţii, doar zboruri de antrenament.

A fost folosit în două exerciţii, un exerciţiu care s-a organizat la închieierea proiectului în zona transfrontalieră şi celălalt exerciţiu când s-a simulat un cutremur”, spune Vlăduţ Ion, prim adjunct al ISU Dobrogea.

La începutul acestei luni, destinaţia aparatului de zbor a fost schimbată.

A fost reînmatriculat, a primit numere militare și este acum operat de Inspectoratul General al Aviaţiei din Cadrul Ministerului de Interne.

Până de curând, elicopterul a stat într-un hangar deţinut de un aerodrom privat, în baza unui contract de întreţinere în valoare de 800.000 de euro. Asta deşi SMURD - care va folosi de acum aparatul de zbor - se oferise încă de anul trecut să-l modernizeze gratuit şi să suporte costurile de operare. Pentru că elicopterul nu a fost utilizat până acum în scopul pentru care a fost achiziţionat, Consiliul Judeţean Constanţa ar putea fi obligat acum să restitui banii primiţi de la Uniunea Europeană.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mulți știu doar de Burebista sau Decebal, dar alți regi daci și-au pus amprenta pe aceste meleaguri cu mult...
Digi FM
Imagini şocante în noaptea de Revelion. Un şofer a fost filmat în timp ce se învârte cu maşina într-un sens...
Pro FM
Fostul bodyguard al lui Whitney Houston, tentat să „renunțe la tot” de dragul cântăreței: „Siguranța ei era...
Film Now
A divorțat, iar acum iubește din nou. Fratele lui Ben Affleck, surprins alături de partenera lui mai tânără...
Adevarul
Daniel David îi răspunde lui Călin Georgescu: „Sunt surprins că un om al păcii caută, de fapt, războiul”
Newsweek
Pensia pe ianuarie intră pe card cu întârziere. Casa de pensii anunță care e motivul
Digi FM
România, inclusă de CNN printre cele mai bune locuri de vizitat în 2025. Cum este descrisă destinaţia...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Kevin Sorbo, protagonistul serialului Hercule, spune că a fost pus pe "lista neagră" de la Hollywood din...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025