Un elev a fost înjunghiat de un coleg într-o școală din Târgu Jiu. Adolescentul de 14 ani, dus de urgență la spital

Data actualizării: Data publicării:
ambulanță
Foto cu caracter ilustrativ: Alexandru Busca/Inquam Photos

Un elev de 14 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj face verificări în urma incidentului.

„La data de 9 ianuarie 2025, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la o agresiune în incinta unei instituţii de învăţământ din municipiul Târgu Jiu. Din primele verificări efectuate de poliţiştii ajunşi la faţa locului, a reieşit faptul că, în jurul orei 11:35, în timpul pauzei dintre orele de curs, în urma unui conflict spontan, un elev, în vârstă de 14 ani, ar fi înjunghiat cu un cuţit în zona umărului stâng un alt coleg de clasă, în vârstă de 14 ani, ambii din Târgu Jiu, elevi ai clasei a VIII-a”, anunţă Poliţia Gorj, scrie News.ro. 

Elevul rănit a fost dus la spital, fiind cooperant și conștient. Medicii au constatat că băiatul are nevoie de intervenţie chirurgicală.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

„Este un lucru absolut regretabil. În paralel cu ancheta Poliţiei, vom demara şi noi o anchetă internă. Faptele de violenţă nu sunt tolerate sub nicio formă”, a declarat inspectorul şcolar Ionuţ Catrina, de la ISJ Gorj.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri