Un bărbat şi-a dat foc în faţa unui centru în care se aflau soţia şi copii ai săi

Data publicării:
ambulanta

Un bărbat în vârstă de 42 de an şi-a dat foc în faţa unui Centru pentru copii şi mame din Hunedoara, unde se aflau soţia şi cei doi copii ai săi. El a suferit arsuri grave şi a fost transportat la spital. Poliţia investighează motivele pentru care a recurs la acest gest, stabilind că bărbatul a făcut obiectul unui ordin de protecţie emis de Judecătoria Hunedoara, scrie news.ro.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al judeţului Hunedoara, poliţiştii investighează motivele care l-au determinat pe bărbat să îşi dea foc în faţa unui Centru pentru copii şi mame, unde se aflau soţia şi cei doi copii ai familiei.

”Poliţia municipiului Hunedoara investighează motivele care l-au determinat pe bărbat să recurgă la acest gest. Din primele date, se pare că fapta a fost generată de motive de natură familială. Până săptămâna trecută, barbatul a facut obiectul unui ordin de protecţie emis de Judecătoria Hunedoara. La Poliţia municipiului Hunedoara nu există vreo plângere pe numele său pentru fapte de violenţă domestică”, au transmis cei de la IPJ Hunedoara.

Din primele informaţii, bărbatul a folosit benzină pentru a se autoincendia. Acesta a suferit arsuri la nivelul feţei, a pieptului, pe mâini şi pe coapse, fără a-i fi afectate căile respiratorii. Acesta a fost dus la spital la Hunedoara, urmând să fie transportat la Bucureşti, la Spitalul de Arşi.

Bărbatul are 42 de ani şi este cunoscut ca având problem psihice, acesta fiind şi motivul pentru care soţia a divorţat de el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri