Un bărbat din Cluj fură plăcuțe de înmatriculare. Păgubiții au aflat motivul pentru care le montează pe mașina lui
Data actualizării: Data publicării:
Caz incredibil în Cluj Napoca. Un șofer este bănuit că fură plăcuțe de înmatriculare, pe care le montează pe propriul autoturism, apoi alimentează în benzinării și pleacă fără să plătească. Mai mulți proprietari au făcut plângeri la poliție și cer ajutorul pentru depistarea șoferului, potrivit stiridecluj.ro.
Larisa Ardelean, jurnalist Digi24: Mai mulți clujeni au ajuns la poliție cu aceeași problemă – un individ le-a furat plăcuțele de înmatriculare, le-a montat pe o altă mașină, iar apoi comitea mai multe infracțiuni.
Spre exemplu, alimenta în benzinării, dar comitea și alte furturi, potrivit celor spuse de proprietarii mașinlor care au rămas fără plăcuțele de înmatriculare.
Oamenii ar face orice ca să-l prindă pe făptaș și au început să posteze diferite mesaje pe rețelele sociale, prin care anunță faptul că cei care îi vor ajuta să îl prindă pe hoț vor primi diverse recompense în bani. O femeie spune că este dispusă să ofere 400 de lei celui care o va ajuta să-l prindă pe hoț, iar un bărbat este dispus să dea 600 de lei.
Cazul este deja în atenția poliției din Cluj, care spune că nu este pentru prima dată când se întâmplă așa ceva, și de-a lungul timpului au mai fost cazuri similare care au ajuns în instanță.
Poliția face toate verificările necesare pentru a-l găsi pe făptaș.