Un bărbat care a provocat intenţionat un accident soldat cu trei victime, trimis în judecată pentru tentativă de omor

Data actualizării: Data publicării:
masina de politie
Incidentul a avut loc pe 24 ianuarie 2022. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un bărbat din judeţul Timiş, care a provocat intenţionat un accident rutier soldat cu trei victime, a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor.

Potrivit unui comunicat transmis marţi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, incidentul a avut loc pe 24 ianuarie 2022.

„Pe fondul unor discuţii contradictorii cu tatăl acestuia şi cu intenţia declarată de a se sinucide, inculpatul, în timp ce conducea un autoturism cu viteză excesivă şi cu încălcarea normelor legale referitoare la depăşirea altor autovehicule pe DN6, din direcţia Caransebeş către Timişoara, la intrarea în sensul giratoriu pe autostrada A6 (unde viteza este limitată la 30 km/h, iar sensurile de mers sunt despărţite de linie dublă continuă), a intrat în coliziune cu partea din spate a unui alt autoturism, ce se deplasa în aceeaşi direcţie şi în care se aflau persoanele vătămate”, se precizează în comunicat, potrivit Agerpres.

În urma impactului, autoturismul în care se aflau victimele a fost proiectat peste scuarul sensului giratoriu şi s-a rostogolit în aer, după care, în cădere, a lovit balustrada despărţitoare din metal amplasată pe marginea drumului şi s-a oprit într-un canal betonat. De asemenea, una dintre persoanele aflate în autoturism a căzut în afara acestuia.

„În urma evenimentului rutier, persoanele vătămate au suferit vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 40 de zile de îngrijiri medicale, 30 de zile de îngrijiri medicale, respectiv 110 zile de îngrijiri medicale şi viaţa pusă în primejdie pentru persoana vătămată care a căzut din autoturism”, se mai menţionează în comunicat.

După finalizarea rechizitoriului, dosarul a fost trimis pentru soluţionare la Tribunalul Timiş.

Editor : L.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nu Bela Karolyi a descoperit-o pe Nadia: Antrenorul uitat care i-a deschis...
Digi FM
Cu ce se ocupă, de fapt, Dragoș Moștenescu, Costel din „La bloc”, în Anglia. Emil Mitrache l-a dat de gol...
Pro FM
Delia, reacție acidă după ce Andreea Bănică a fost criticată pentru aparițiile provocatoare: „Mi se stânge...
Film Now
Tom Cruise, agățat de un avion în zbor, în "Mission: Impossible 8". Ar putea fi ultima dată când intră în...
Adevarul
Eugen Ionesco și absurdul din Diaspora înainte de ’89: condamnat în România, sărac în Franța
Newsweek
Ministru de Finanțe anunță dezastru: 700.000 pensii NU cresc, pensionari fără pensie de sărbători
Digi FM
Irina Fodor are o siluetă ca trasă prin inel, dar nu face mari eforturi pentru a o păstra. Un preparat nu-i...
spot la mar a lago
Cum arată câinele robot care îl păzește pe Donald Trump. „Spot” este pus de Secret Service să patruleze la...
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
Fizicul lui Timothee Chalamet, un factor care l-a împiedicat la începutul carierei la Hollywood: „Mi-au spus...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului