Cei doi bărbaţi reţinuţi după incidentul petrecut vineri la Brăila, când un tânăr de 28 de ani a fost împuşcat pe stradă, decedând ulterior la spital, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, unul pentru omor, cel de-al doilea pentru complicitate la omor. Unul dintre ei ar fi recunoscut la audieri că ar fi tras cu un pistol Glock asupra victimei.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, unul dintre cei doi tineri , Florin Pintea, ar fi recunoscut că ar fi tras cu un pistol Glock cu calibrul 9 milimetri asupra lui Cristian Brot, de 28 de ani, rănit vineri şi decedat ulterior la spitalul din Brăila, relatează News.ro.
Florin Pintea este acuzat de omor, în timp ce Mădălin Pentelie este acuzat de complicitate la omor, ambii fiind în prezent în arestul Poliţiei Brăila.
Între timp, anchetatorii continuă să caute arma crimei, deţinută ilegal, pe care cei doi suspecţi ar fi aruncat-o pe o şosea.
Anchetatorii susţin că s-ar fi tras şase focuri de armă, iar trei l-au nimerit pe bărbatul decedat ulterior.
Duminică, Poliţia Brăila a transmis primul comunicat de presă oficial cu privire la incidentul petrecut vineri la Brăila, unde un bărbat de 28 de ani a fost împuşcat pe stradă, în apropierea unei şcoli.
”La data de 26 mai, ora 12:00, ofiţerul de serviciu al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, la intersecţia străzii Ardealu cu strada Ion Ghica, din muncipiu, a avut loc un conflict între două grupuri de persoane. Acest conflict s-a soldat cu vătămarea corporală a unui brăilean în vârstă de 28 de ani, care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru acordarea de îngrijiri medicale, acesta decedând în cursul nopţii de 27 mai. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, sub directa coordonare a procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, au fost identificaţi cei doi bărbaţi bănuiţi de comiterea infracţiunii de omor, respectiv complicitate la omor, fiind vorba despre doi tineri în vârstă de 25 de ani, din Brăila”, se arată în comunicatul Poliţiei Brăila.
Conform aceluiaşi comunicat, pentru prinderea celor doi , imediat după incident, au fost instituite filtre la toate ieşirile din municipiu şi din judeţ, iar sâmbătă, în jurul orei 20:00, poliţiştii au reuşit să-i prindă într-un imobil nelocuit din localitatea Surdila Greci, din judeţul Brăila. Cei doi se ascundeau în hornul casei respective.
Tinerii au fost audiaţi de procurorul criminalist, care a emis pe numele acestora o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, ulterior ei fiind arestaţi preventiv.
Bărbatul de 28 de ani din Brăila care a fost împuşcat, vineri, pe o stradă din oraş, în apropierea unei şcoli, a murit la Spitalul Judeţean, unde fusese dus în stare gravă.
Potrivit presei locale, unul dintre agresori era prieten din copilărie cu victima, Cristian Brot, însă se certaseră din cauza unor probleme în afaceri. Conform surselor citate, cei trei bărbaţi ar avea legături cu diverse clanuri interlope din Brăila.