Un bărbat a murit după ce a fost surprins de un incendiu de vegetaţie scăpat de sub control

Data publicării:
masini de pompieri
ISU reaminteşte că este interzisă arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale, indiferent de forma de proprietate a terenului.

Un bărbat în vârstă de aproximativ 80 de ani a fost găsit mort, sâmbătă, în zona unui incendiu de vegetaţie uscată produs între localităţile Dumbrăviţa şi Perişor din judeţul Bistriţa-Năsăud, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

La caz au intervenit un echipaj de pompieri, serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă al comunei Spermezeu şi un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud.

„Din păcate, în apropierea focarelor a fost găsit un bărbat în vârstă de aproximativ 80 de ani, decedat. Intervenţia este în dinamică”, a transmis ISU.

ISU Bistriţa-Năsăud reaminteşte că este interzisă arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale, indiferent de forma de proprietate a terenului, potrivit Agerpres.

Nerespectarea prevederilor legale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice, şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.

Pompierii bistriţeni, prin Inspecţia de Prevenire şi structurile operative ale inspectoratului, vor continua să monitorizeze zonele agricole în acest sfârşit de săptămână, dar şi în perioada următoare, când se anunţă temperaturi ridicate, peste valoarea medie specifică acestei perioade. 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...