Un bărbat de 41 de ani a fost înjunghiat mortal, după un scandal, crima având loc într-un hotel de lux din Padina, județul Dâmbovița. În acel moment, în hotel se aflau mai multe vedete, printre care Alex Velea, Alina Eremia și Antonia. Surse din anchetă au precizat că Alex Velea și Alina Eremia au fost audiați de polițiști în calitate de martori.
ACTUALIZARE 15.15. Au apărut imagini de la petrecerea care a avut loc chiar înaintea crimei.
Știrea inițială
Crima a avut loc noaptea trecută, într-o cameră de hotel din Moroeni, zona montană Padina.
Polițiștii au fost sesizați printr-un apel la 112 că un bărbat a fost înjunghiat.
Echipajele de poliție care au ajuns la fața locului au găsit cadavrul unui bărbat în vârstă de 41 de ani. El fusese înjunghiat, iar trupul a fost dus la medicină legală.
Din primele verificări a reieșit că omorul s-a produs în urma unui conflict spontan.
Polițiștii i-au căutat pe suspecți, este vorba despre trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 32 de ani. Ei plecaseră de la locul faptei cu o mașină și au fost găsiți într-un hotel din apropiere.
Ei au fost duși la poliție pentru a se stabili ce s-a întâmplat.
Potrivit unor surse Digi24, la momentul conflictului, în hotel erau mai mulți artiști, printre care Alex Velea, Alina Eremia și Antonia. Alex Velea și Alina Eremia au fost audiați de polițiști în calitate de martori.
Cercetările au fost preluate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, fiind în curs de desfăşurare.
Editor : G.M.