Un autocar cu 30 de elevi a luat foc, în mers, pe un drum din Caraș Severin
Data actualizării: Data publicării:
Cei 30 de elevi mai aveau doar câteva sute de metri până la destinație, în localitatea Moldova Nouă. Șoferul a observat în timp ce era la volan că autovehiculul a luat foc, a oprit și a evacuat rapid copiii. Rafalele de vânt au întețit flăcările și intervenția pompierilor a fost dificilă.
Cei 30 de elevi veneau din comuna Sichevița din Caraș Severin și mai aveau doar câteva sute de metri până la destinație, în localitatea Moldova Nouă.
Șoferul a observat în timpul mersului că iese fum din compartimentul motor, a tras pe dreapta și a evacuat rapid cei 30 de elevi care s-au îndepărtat la timp de autovehiculul care a fost cuprins de flăcări imediat.
Focul s-a extins din cauza rafalelor de vânt puternice. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale și au reușit cu greu să lichideze incendiul din cauza condițiilor meteo din zonă.
Cauzele acestui incendiu sunt anchetate acum de pompieri și polițiști. Informațiile neoficiale deocamdată spun că a fost o defecțiune la compartimentul motor. Mai multe detalii vor veni după ce cercetarea de la fața locului va fi finalizată.
În timpul intervenției pompierilor, traficul a fost complet oprit pe DN57 în Moldova Nouă, dar se circulă normal pe ambele sensuri în prezent.