Umilință la școală. O elevă a fost obligată de profesoară șă-și taie părul, pentru că și-l vopsise

Data actualizării: Data publicării:
fetita tunsa

Caz revoltător la o şcoală din Carei unde o elevă a fost pedepsită chiar de dirigintă pentru că a îndrăznit să îşi facă şuviţe. Dascălul, care este şi profesor de istorie a adus o foarfecă în clasă şi i-a spus fetei să îşi taie părul. Ba mai mult, ca să o umilească şi mai tare a început să predea lecţia în timp ce restul colegelor fetei s-au dus cu aceasta în spatele clasei ca să termine tunsoarea. Profesoara i-ar fi spus apoi fetei că nu are de ce să fie revoltată pentru că părul o să îi crească la loc. Fata umblă acum cu o şapcă pentru ca ceilalţi colegi să nu râdă de ea. Sunt şi două anchete în curs, una a poliţiei şi una a inspectoratului şcolar.

Deranjată peste măsură de faptul că fata a îndrăznit să îşi facă în păr câteva şuviţe blonde, profesoara de istorie, care este şi diriginta fetei a decis să îi dea o lecţie pe care să nu o uite prea uşor.

„La ultima ora a venit foarte tulburată, și-a trântit geanta de catedră și a scos o foarfecă normală. O colega de-a mea a spus că știe să tundă, iar doamna dirigintă i-a spus că o lasă pe ea, fă tu așa”, povestește eleva tunsă.

Colegii fetei au rămas fără cuvinte când au văzut că sala de clasă devine coafor fără voia lor. Mai mult, diriginta le-ar fi cerut celorlate fete să termine opera de „artă”.

„A întrerupt lecția și ne-a dus în spatele clasei să mă tundă. A ieșit afară și m-a tuns mai sus decât am fost vopsită la păr. După pauză, a spus că nu e nimic, crește înapoi”, precizează eleva tunsă.

După izbucnirea acestui scandal, profesora a încercat să se apere spunând că nu a tuns-o efectiv pe elevă, doar a pus foarfecele pe masă. Explicația ei nu pare să fi convins, așa că atât poliția, cât și inspectoratul școlar au deschis anchete. 

Mama fetei a aflat de la o altă elevă prin ce a trecut fata ei şi a avut un şoc când a văzut-o.

Nu ne-a zis că nu ar fi bine, că ar trebui să facem ceva cu părul fetiței. Supărată, a venit a fost ciungalată foarte tare în spate, de față cu ceilalți, s-a întâmplat azi, am fost și la poliție. Mai bine îi scădea media la purtare decât să îi taie părul. A recunoscut că nu a făcut bine, dar nu și-a cerut scuze, doar a recunoscut”, mărturisește mama fetei.

Diriginta a venit cu foarfeca și i-a dat unei fetițe să îi taie părul. Și-a bătut joc de fată. M-a durut. Mergem mai departe în instanță”, spune tatăl elevei tunse.

Conducerea şcolii a deschis o anchetă şi a cerut profesoarei de istorie să îşi explice gestul.

„Am costituit o comisie de verificare și vom sancționa dacă e adevărat ce s-a semnalat în presă”, declară Călin Drulă, inspector școlar.

E un caz trist am demarat procedurile legale. Avem o comisie de disciplină care va identifica faptele. Vom sancționa acest eveniment, o vom sancționa pe profesoară poate chiar să părăsească sistemul educațional. Nu am mai avut probleme. E un cadru didactic bun. Ne mirăm pentru ce s-a întâmplat. Vom afla realitatea și vom lua măsurile corespunzătoare”, afirmă Alina Mocanu, directorul şcolii.

Cazul a ajuns şi în atenţia Poliţiei, iar părinţii sunt hotărâţi să îşi caute dreptatea în instanţă şi au depus deja o plângere penală pe numele dirigintei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce a pățit o badantă din Italia după ce a pus mâna pe o moștenire de 317.000 de euro. A forțat bătrâna să...
Digi FM
Cum arată Bryan Adams în 2024, la 65 de ani. La 16 ani s-a lăsat de școală pentru muzică
Pro FM
Selena Gomez reacționează după noile critici legate de silueta sa: Nu-mi pasă că nu sunt subțire băț
Film Now
Jennifer Lopez, în cei mai scurți pantaloni din garderobă și cizme până la genunchi, la proiecția noului film...
Adevarul
Caz bizar în Ilfov: O țeavă de gaz blochează poarta unei case. Avocat Cuculis: „Ieșirea din curte se face pe...
Newsweek
Se votează o nouă creștere de pensie și o nouă formulă de recalculare. NU mai contează anii munciți!
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Un hamster a „evadat” dintr-o școală, într-un balon de plastic. Imaginile, desprinse parcă dintr-un film...
Film Now
Motivul pentru care Al Pacino și-a donat toți bani câștigați din filmul „Cruising”: „Nu am vrut să am asta pe...
UTV
Margot Robbie si Tom Ackerley au devenit parinti pentru prima oara. Actrita a nascut un baietel perfect...