Uitaţi de lume în Dobrogea. Miriştea, satul cu patru case şi zece locuitori

Proprietarii de cafenele și Fiscul se luptă în instanță pentru TVA la cafea și ceai

Copiii români de la țară, victimele sărăciei

Cod roșu de vreme extremă în România. Când va lovi viscolul

„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi

Ciolacu, criză de furie

Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025

Care este legătura dintre studii și nivelul de trai

Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală

Miriştea pare un nume predestinat pentru această aşezare. În urmă cu aproape trei decenii, de o parte şi de cealaltă a uliţei principale a satului existau case, rase apoi de pe faţa pământului din cauza regimului comunist.

„Politica demenţială a lui Ceauşescu de desfiinţare a satelor a dus şi la aproape desfiinţarea acestui sat”, spune Gheorghe Chiriac, primarul comunei Mereni, din care face parte Miriştea.

În anii 80, comuniştii plănuiau să transforme cele cinci hectare pe care se aflau gospodării în teren agricol. Localnicii au fost obligaţi să se mute, dar câţiva s-au opus măsurii. Printre ei, şi Ion Toma, născut în Miriştea, care nu a vrut sub nici o formă să îşi abandoneze gospodăria. Acum îşi aminteşte cu amărăciune de trecutul prosper al localităţii în care trăiau cândva 500 de oameni: „Erau case, erau şcoli unde se duceau copiii, erau grajduri, erau de toate pe aici.”

Cei rămaşi în sat spun că nu au avut unde să se mute: „Când vine căldura mergem la câmp, ne mai ducem şi noi, femeile, bărbaţii se duc la serviciu. Dacă au de muncă, bine, dacă nu, nu. Aşa ne descurcăm.”

Alţii vorbesc de greutăţile cu care se confruntă. „E foarte greu, nu avem apă de băut, mergem şi cerşim prin Osmancea, prin Mereni. Drumul este aşa cum este, mai ales când plouă, sau iarna. Ne descurcăm foarte greu, dacă nu am avea cal cu căruţă nu am avea cum să ieşim de aici.”

Terenurile luate de autorităţile comuniste au fost date înapoi oamenilor care au fost nevoiţi să se mute în urmă cu trei decenii. Cu toate acestea, nimeni nu doreşte să se întoarcă într-un sat uitat de lume, rupt de civilizaţia zilelor noastre.