Video Trei județe sub cod roșu de inundații. O viitură uriașă se propagă pe Crișul Repede

Data publicării:
viitura pe un rau
Este cod roșu de inundații în trei județe Foto: captură video Digi24

Vestul țării este amenințat în continuare de inundații, după câteva zile în care apele revărsate au distrus deja zeci de case și au lăsat oamenii pe drumuri. Este cod roșu hidrologic în județele Cluj, Bihor și Arad.

Aproape de miezul nopții, Ministerul Mediului a anunțat că pe Crișul Repede se propagă o viitură uriașă.  La Beiuș, cota apelor râului a ajuns la un nivel istoric de 466 de centimetri.

Alte râuri  din Maramureș, Satu Mare, Bihor, Arad, Caraș-Severin, Alba și Cluj sunt sub cod portocaliu de inundații.

„Nu am mai văzut o apă așa mare”

În județul Bihor sunt active mai multe coduri roșii și portocalii de inundații. Cantitatea de apă căzută în ultimele zile a fost uriașă: 140 de litri pe metru pătrat. Localnicii au primit mesaje RO-Alert pentru pericolul iminent de inundații. În unele localități, au fost transmise mai multe astfel de avertizări în interval de câteva ore. 

Cea mai gravă situație din Bihor a fost în localitatea Hârsești. Apa a pătruns în 15 gospodării, de unde pompierii au evacuat zeci de animale și păsări.

La Cociuba Mare o casă modulară a fost luată de apele revărsate ale Crișului Pietros. Din fericire, pompierii militari au reușit să-i salveze pe cei care locuiau acolo.

O altă familie din aceeași localitate a avut nevoie de ajutor.

A plouat aproape 36 de ore pe Valea Crișului Pietros din județul Bihor. Apele învolburate au pătruns deja pe drumul județean care face legătura cu satul de vacanță Boga, însă probleme sunt și în aval cu casele construite în albia râului.

„Nu am mai văzut o apă așa mare pot să spun niciodată în comună. Sperăm să nu ajungem la rupere de drum, dar dacă se continuă tot așa, există acest pericol”, a spus primarul comunei Pietroasa, Ionel Laza.

Drumul județean acoperit de ape duce către satul Boga. Acolo sunt în mare parte numai case de vacanță. Niște tineri au fost la un pas să rămână izolați de restul lumii.

Tot în Bihor, de data aceasta în Beiuș, nivelul inundațiilor aproape a depășit băncile situate în zona de promenadă. Este o cotă istorică.

Inundațiile au surpat și un pod de pe drumul național 76. Din această cauză traficul a fost deviat pe un drum județean.

Viitura a luat piciorul unui pod la Arieșeni

Apele s-au revărsat și în județul Alba. La Arieșeni, viitura a distrus piciorul unui pod și lăsat izolată o parte a localității. Mai mulți oameni au fost evacuați din cauza inundațiilor, inclusiv clienții unei pensiuni. Râul Arieș se află sub cod portocaliu pe parcursul întregii zile de astăzi. 

Viitura foarte mare a rupt piciorul unui pod. Utilajele și ajutoarele au venit însă repede și oamenii au putut împiedica dezastrul: să fie luat de ape întregul pod.

Au rămas izolate 50 de familii care însumează aproximativ 165 de persoane. Au fost evacuați cei din jurul Văii Galbene pentru că acolo e cea mai afectată zonă.

„Cale de acces nu mai avem, suntem blocați. Plouă de aseară, torențial și pe versantul nordic, stratul de zăpadă mai este de aproximativ 2-3 m, s-a topit. Am o fetiță și chiar de mâine trebuia să înceapă școala, acum o să o ducem cu 4x4, o să vedem”, povestește un localnic.

O pensiune din Arieșeni a fost de asemenea inundată, dar turiștii aflați acolo s-au autoevacuat.

A șasea zi de inundații în Satu-Mare

Râul Crasna, din județul Satu Mare, a ieșit și el din matcă. Localitatea Domănești are deja zone care au fost afectate de inundațiile de săptămâna trecută. Aici, râul Crasna a depășit cotele de atenție și a inundat terenurile din apropiere. Iar pericolul încă nu a trecut. Hidrologii au emis un nou cod roșu de inundații pentru mai multe râuri din Bihor și Cluj valabil până miercuri seara la ora 24.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Panică la un spectacol de circ în Italia: leii si tigrii din arenă s-au răzvrătit, iar oamenii au...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Crăciun de lux. Jennifer Lopez, într-o ținută de mii de dolari, în vacanța ei extravagantă din Aspen
Film Now
Cine sunt starurile care vor juca în următorul film al lui Nolan. Filmările, în toată lumea
Adevarul
Lovitura dată de regizorul Dan Chișu la masa de poker. Suma impresionată câștigată în finalul anului
Newsweek
Pensiile vor fi indexate abia în februarie sau martie. De ce NU cresc pensiile din ianuarie?
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Noua imagine cu celebrul artist, la un an de...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Meg Ryan, despre momentul în care a adoptat o fetiță: „Lucrurile s-au aliniat astfel încât să ne aducă...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...