Trei tineri băuți au provocat un scandal în parcarea unui club din Mamaia. Polițiștii și jandarmii, chemați printr-un apel la 112, i-au amendat pe scandalagii. Unul dintre ei a fost dus la spital, cu escoriații la mâini și genunchi.
Potrivit IPJ Constanța, polițiștii au stabilit faptul că trei bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 31 de ani, care se aflau în stare de ebrietate, au fost implicați în scandal.
Conflictul a fost aplanat de o echipă de jandarmi care se afla în zonă. „Astfel, jandarmii au sancționat contravențional persoanele în cauză, conform Legii 61/1991 pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice”, a potrivit Poliției Constanța, citate de Mediafax.
Unul dintre bărbați a fost dus cu o ambulanță la Spitalul Județean de Urgență Constanța, „fiind în stare avansată de ebrietate și prezentând escoriații la nivelul palmelor și genunchilor”.
IPJ Constanța precizează că, până la acest moment, niciuna dintre persoanele implicate nu a depus plângere.
Editor web: Monica Bonea