Traian Băsescu spune că i-a trimis lui V. Ponta, de ziua lui, un buchet de crini

Data publicării:
crini

Şeful statului spune că a trimis florile şi felicitarea încă de ieri.

Victor Ponta împlineşte astăzi 41 de ani. Mâine este ziua de naştere a copreşedintelui USL, Crin Antonescu.

„I-am transmis un buchet de flori si o felicitare încă de ieri”, a spus președintele Traian Băsescu. Întrebat ce flori a trimis, el a răspuns, râzând: „Crini”.

Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis premierului Victor Ponta, care împlineşte vârsta de 41 ani, un coş cu 11 trandafiri albi, împreună cu un carton pe care era trecut numele preşedintelui alături de semnătură, dar fără urări de „La Mulţi Ani”, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale.

Gestul preşedintelui de a trimite trandafiri albi este unul protocolar, repetat şi în alte ocazii, cu diferite personalităţi.

Reacția lui Crin Antonescu

Frumos! Probabil ca să îi intre în voie. Ca să se împace și cu dl. Băsescu”, a comentat liderul PNL, Crin Antonescu, declarația președintelui potrivit căreia i-ar fi trimis crini lui Victor Ponta. El a precizat că tocmai a vorbit la telefon cu premierul – care se află în Turcia – și i-a urat La multi ani. „Eu ce aș putea să îi trimit? 41 de ce?...astea sunt chestiuni intime, private”, a adăugat copreședintele USL.

Relațiile dintre cei doi președinți ai USL au fost tensionate în ultima perioadă, dar Victor Ponta a declarat înainte de a pleca în Turcia că el și Crin Antonescu „s-au împăcat”.

Și Crin Antonescu a primit flori de la Traian Băsescu

Liderul liberal Crin Antonescu a spus, vineri, că a primit deja, de la preşedintele Traian Băsescu, un buchet de trandafiri, deşi ziua sa de naştere este sâmbătă, el arătând că va petrece în sânul familiei şi că îşi doreşte să „reziste la tot”.

„Da, flori (am primit - n.r.). Trandafiri, dar nu roşii", a adăugat Crin Antonescu.

Întrebat cum va petrece sâmbătă, Antonescu a spus că îşi doreşte să stea în sânul familiei. „Cu ajutorul lui Dumnezeu şi dacă o să reuşesc, în sânul familiei", a spus Antonescu. El a mai spus că, de ziua sa, îşi doreşte să „reziste”.

„Am mai spus-o într-un interviu: să rezist", le-a transmis Antonescu jusrnaliştilor, râzând. Întrebat la ce să reziste, liderul liberal a replicat: „La tot”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...